Poliția a dat 42 de amenzi în urma protestelor de sâmbătă, față de restricțiile anti-COVID. Ministrul de interne, Lucian Bode, a spus că protestul a fost pașnic, deși printre manifestanți se aflau și grupuri care îndemnau la violențe și au atacat forțele de ordine cu apă și alte obiecte.

 „Sâmbătă au avut loc proteste în 19 județe și municipiul București. Am înregistrat ca participând aproximativ 18 mii de persoane, din care 3.000 la nivelul județelor și 15.000 în București. Forțele de ordine au acționat cu profesionalism, chiar dacă am observat că a stârnit discuții afirmația purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, prin care mulțumea că au protestat în siguranță.

Eu nu pot să mulțumesc unor oameni care nu respectă legea, dar am văzut în București 15.000 de oameni care au ales să protesteze pașnic, în condițiile în care aveam informații că în interiorul lor se află grupuri care îndemnau la acte de violență. Cel puțin din acest punct de vedere e de apreciat că nu au acționat violent”, a adăugat el.

„Cu toate că forțele de ordine au fost provocate, au fost stropite cu apă și lovite cu diverse obiecte, au reacționat profesionist și pe cei care s-au făcut vinovați de astfel de acte i-au extras, i au condus la secție și iau sancționat. Vorbim de 8 astfel de persoane doar în municipiul București. Am aplicat 42 sancțiuni la proteste. Ele vor fi într-un număr mult mai mare, pentru că evaluăm imaginile și în funcție cum identificăm persoane care încalcă legea, îi vom sancționa”, a adăugat ministrul.

Amenzile sunt în cuantum de 48.000 de lei, a precizat Bode.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentFlorin Cîțu: Parlamentarii PNL vor participa la moțiunea de cenzură de marți, dar nu vor vota
Articolul următorOrban pune punctul pe “i”: Fie încercăm să salvam PNL, daca este posibil, fie salvăm LIBERALISMUL din România