Dreapta politică europeană se întrunește la București pe data de 6-7 martie 2024. PNL va fi gazda acestui eveniment la care sunt așteptați să participe 2.000 de delegați din 40 de țări reprezentate și toți șefii de state și de guverne și președinții de partide din partea Popularilor Europeni (PPE).

Informația privind data exactă a celui de-al 28-lea Congres al PPE a fost făcută de eurodeputatul Siegfried Mureșan, pe pagina sa de socializare. 

Obiectivul principal al congresului de la București va fi adoptarea strategiei PPE pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc între 6-9 iunie.

“Decizia Partidului Popular European – cea mai mare familie politică europeană – de a veni la București are la bază caracterul puternic proeuropean al tuturor deciziilor luate de România și de Partidul Național Liberal în ultimii ani, mai ales în contextul provocărilor europene cu care ne-am confruntat recent”, transmite europarlamentarul liberal.

La Congresul PPE va participa și cancelarul austriac, Karl Nehammer, cel care refuză României și Bulgariei aderarea la spațiul Schengen, având în vedere că partidul său, OVP, face parte din familia popularilor europeni. Prin urmare, dreapta europeană prezentă la București speră să îl convingă pe Nehammer să își schimbe cumva poziția față de țara noastră.

Pe lângă Nehammer, vor participa președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, dar și toți comisarii europeni care fac parte din familia Popularilor Europeni.

Siegfried Mureşan precizează că „venirea PPE la Bucureşti reprezintă, totodată, un semn de solidaritate al întregii Uniuni Europene cu România şi statele aflate în vecinătatea războiului declanşat de Rusia în Ucraina”.

„Mă bucur că noi, Partidul Național Liberal, vom găzdui acest congres în România și sunt sigur că toate deciziile pe care le vom lua aici vor constitui baza pentru câștigarea alegerilor europarlamentare și păstrarea PPE ca principală forță politică la nivel european în următorii 5 ani”, a adăugat Mureșan.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentInflația a scăzut la 8,8% dar prețurile rămân mari în continuare
Articolul următorIohannis tranșează problema drogurilor. Ce s-a discutat în ședința CSAT de la Palatul Cotroceni