Cătălin Cîrstoiu a făcut câteva declarații despre planurile sale în privința Capitalei. El sugerează ca Gara de Nord să fie înlocuită de o altă gară și transformată în muzeu. Mai mult, piața din fața Gării de Nord ar putea fi, în viziunea candidatului PSD-PNL, o veritabilă parcare subterană.

Cătălin Cîrstoiu, candidatul susținut de PSD și PNL la Primăria Capitalei, a declarat, la o emisiune TV, că în București trebuie construită o nouă gară, care să înlocuiască Gara de Nord. Mai mult, potrivit lui, activitatea celei mai mari gări din Capitală ar trebui restrânsă, iar clădirea transformată în muzeu.

„Sistemul de transport din București a fost gândit ca și cum Gara de Nord ar fi fost punctul central al acestui sistem de transport. (…) Da, e necesară construcția unei noi gări, asta cu siguranță. Există terenuri care pot fi utilizate în sensul acesta. Gara poate rămâne pe loc, dar restrânsă ca activitate, transformată într-un muzeu, iar piața aia de acolo poate fi o veritabilă parcare subterană”, a declarat Cîrstoiu.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentRareş Bogdan: „Acolo unde sunt liberali la conducerea judeţelor curge lapte şi miere. Unde sunt socialişti, situaţia e diferită”
Articolul următorNicolae Ciucă: “PNL va avea candidat la prezidenţiale”