Cătălin Deaconescu, candidat PNL pentru Consiliul General al Muncipiului București (CGMB) și invitat al Mădălinei Dobrovolschi într-o ediție specială live a Realității de București, a declarat, joi, că în administrația locală a Capitalei sunt sute de parteneri de afaceri, vecini, neamuri ai cuplului Firea-Pandele, o adevărată “famiglie” care conduce Bucureștiul, miza lor fiind acum să-și păstreze libertatea.
“Este absolut absurd să credem că cineva îl poate acuza pe Nicușor Dan de astfel de lucruri. Sigur că oamenii ăștia din jurul Gabrielei Firea, și Nicușor Dan a prezentat ieri o parte dintre, această famiglie, că este o famiglie care conduce destinul Bucureștiului în acest moment … Nu sunt doar aceștia 30, sunt câteva sute de oameni, ei au ce să piardă în toată această campanie. Miza lor este libertatea!”, a declarat Cătălin Deaconescu, la Realitatea Plus.
Liberalul a declarat că, dacă vor avea acces la documentele Primăriei Capitalei, vor găsi nereguli și le vor sesiza autorităților.
“O să avem acces la documente, o să vedem că niște oameni au încălcat niște legi, evident că nu o să le ținem pentru următoarea campanie electorală și o să le trimitem în fața statului și, practic, oamenii ăștia își joacă, în afară de carieră, își joacă libertatea. De aceea aruncă în luptă orice mizerie, orice ar putea să mai știrbească din imaginea lui Nicușor Dan , să determine unul sau doi cetățeni să nu meargă la vot”, a completat Deaconescu.
Sursa: Realitatea de Bucuresti