Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit luni, 12 iunie 2023, pe Nicolae-Ionel Ciucă, la Palatul Cotroceni, care și-a înaintat oficial demisia din funcția de prim-ministru.

În temeiul prevederilor constituționale, Președintele României a luat act de demisia domnului Nicolae-Ionel Ciucă și a semnat decretul prin care se constată vacantarea funcţiei de Prim-ministru al Guvernului României.

Totodată, Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru desemnarea domnului Marian-Cătălin Predoiu ca Prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile Prim-ministrului până la formarea noului Guvern.

În temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) și ale art. 103 alin. (1) din Constituția României, Președintele României va invita marți, 13 iunie 2023, la Palatul Cotroceni, liderii partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentNicolae Ciucă și-a depus MANDATUL: „A venit momentul în care îmi închei activitatea de prim-ministru” – LIVE
Articolul următorPreședintele Iohannis cheamă liderii partidelor din Parlamentul României pentru consultări