Salarii înghețate pentru parlamentari și miniștri în 2024 – Ionuț Stroe, anunț despre majorările...

0
Demnitarii au fost eliminați de la creșterea salariilor în 2024 a anunțat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

Sebastian Burduja, pregătit să candideze: Sunt dispus să-mi asum orice bătălie electorală

0
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a afirmat miercuri că este dispus să îşi asume orice bătălie electorală, menţionând că o candidatură a sa la Primăria Capitalei reprezintă o decizie care se va lua în timp, "pe baza celor mai bune scenarii pentru bucureşteni".

Cătălin Predoiu întâlnire cu omologul său israelian, în prezenţa familiilor unor ostatici deţinuţi de...

0
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întâlnire importantă miercuri, în cadrul căreia s-a întâlnit cu o delegație condusă de ministrul israelian de Interne

Ministrul Dezvoltării spune că unii primari sunt nemulțumiți de creșterile salariale: Au salariul „cât...

0
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a declarat miercuri, după ce preşedinţii de CJ şi primarii vor primi majorarea de 5% a salariilor, fiind excluşi din rândul demnitarilor care au salariile îngheţate, că a auzit voci din partea primarilor care susţin că au salariul „cât o învăţătoare”.

Încă o lovitură pentru Grindeanu. CCR îi dă dreptate lui Iohannis: Nu poți pune...

0
Curtea Constituțională a României îi dă dreptate președintelui Klaus Iohannis și admite că legea referitoare la administrarea porturilor şi a căilor navigabile nu respectă Constituția.

Sistemul RO e-Factura devine obligatoriu de la 1 ianuarie 2024. Boloș: „Eliminăm riscul utilizării...

0
Din data de 1 ianuarie 2024, sistemul RO e-Factura devine obligatoriu în România

Președintele PNL nu exclude o candidatură la prezidențialele din 2024: „E decizia partidului”

0
Nicolae Ciucă - președintele PNL a declarat, marți, că va candida la alegerile prezidențiale de anul viitor dacă partidul îi va cere acest lucru și dacă va merita. Nicolae Ciucă a spus că decizia va fi luată în partid și în funcție de sondaje.

Nicolae Ciucă EXCLUDE impozitarea progresivă: „Nu avem infrastructura necesară”

0
Nicolae Ciucă - președintele PNL exclude impozitarea progresivă și spune că nu avem infrastructura necesară pentru această măsură.

Încă doi fugari celebri vor fi aduși în țară pentru a executa pedepsele. Anunțul...

0
Ionel Teşeleanu şi Valentin Androne, au fost aduşi, marţi, în România din Germania pentru executarea pedepsei.

Nicolae Ciucă: „Extremismul trebuie să reprezinte o îngrijorare pentru noi toţi”

0
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, marţi seară, că extremismul trebuie să reprezinte o îngrijorare pentru noi toţi. Întrebat dacă PNL va face vreo alianţă sau coaliţie cu AUR, liderul formaţiunii a afirmat: ”Sub nicio formă”.