Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă a avut o întâlnire cu PS Timotei, episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, la sediul din Madrid al Episcopiei. liderul PNL a adăugat că i-a promis acestuia că „vom face toate demersurile pentru ca autorităţile spaniole să repună în discuţie acordul prin care toate cultele religioase din Spania ar urma să beneficieze de acelaşi tratament fiscal, cu precădere în ceea ce priveşte taxele imobiliare”.

„M-a bucurat să îl întâlnesc astăzi pe PS Timotei, episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, la sediul din Madrid al Episcopiei. I-am mulţumit pentru toate eforturile pe care le-a depus pentru a păstra viu spiritul românesc în comunitatea de aici. Reprezentanţii autorităţilor spaniole cu care am discutat mi-au vorbit despre seriozitatea şi buna integrare a românilor în această societate. Ştiu că biserica noastră are o contribuţie importantă la această imagine, prin sprijinul moral şi rolul călăuzitor pe care le manifestă în viaţa celor ce sunt departe de ţară”, a scris Nicolae Ciucă, marţi pe Facebook.

El a mai spus că i-a promis Preasfinţiei Sale că, de la Bucureşti, „vom face toate demersurile pentru ca autorităţile spaniole să repună în discuţie acordul prin care toate cultele religioase din Spania ar urma să beneficieze de acelaşi tratament fiscal, cu precădere în ceea ce priveşte taxele imobiliare”.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPNL București, lovitură dură pentru Nicușor Dan: Este o glumă proastă. De aproape patru ani ne dezamăgește constant!
Articolul următorSURSE: Iohannis se implică direct pentru comasarea alegerilor. Judecători CCR și șefi de instituții, convocați la Cotroceni