Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, că în acest moment, la nivelul coaliţiei s-a menţinut decizia ca doctorul Cătălin Cîrstoiu să fie candidatul coaliţiei, medicul urmând să-şi depună luni canidatura la Biroul Electoral Municipal (BEM). ”Fiind medic, cred că este mai priceput decât oricare dintre noi să iasă din starea asta de terapie intensivă”, a arătat Ciucă. El a precizat că Piedone nu este nici membru PSD, nici membru PNL, motiv pentru care nu pot să îl susţină la Capitală.

”În acest moment, vă pot spune că la nivelul coaliţiei s-a menţinut decizia ca dl doctor Cătălin Cîrstoiu să fie candidatul coaliţiei şi luni să îşi depună caniddatura la Biroul Electoral Municipal. Se pregăteşte domnul doctor Cărstoiu pentru o conferinţă pe care o are în vedere, astfel încât să poată să stea de vorbă şi să lămurească toate aceste aceste aspect, fiind cel care este nemijlocit implicat în acest demers”, a afirmat liderul PNL la Parlament.

Întrebat dacă în coaliţie PSD a propus o susţinere a candidaturii lui Cristian Popescu Piedone, iar liberalii s-au opus, Ciucă a precizat că ”PNL, indiferent de formula, a agreat să susţină împreună cu PSD un candidat care să fie candidatul actualei coaliţii de guvernare şi într-o alianţă electorală la nivelul Capitalei.

“Domnul Cristian Popescu nu este nici membru PSD, nici membru PNL, motiv pentru care nu putem să îl susţinem. Nu este membru al niciunui partid”, a explicat liberalul.

Val de plângeri pentru Cătălin Cîrstoiu! Contracandidatul său de la AUR a depus o sesizare la DGA: acuzațiile aduse

Ciucă a precizat că au considerat că este potrivit să îi solicite lui Cătălin Cîrstoiu să lămurească toate aceste aspecte.

Despre o retragere a medicului Cîrstoiu, Nicolae Ciucă a spus: ”Pentru aceste moment, pot spune că dumnealui este foarte determinat să continue, cât am putut şi cât pot eu să înţeleg din cât l-am cunoscut pe domnul doctor Cîrstoiu, motiv pentru care, consider că odată ce vom avea toate aceste clarificări finalizate, va fi o direcţie pe care ne-o vom asuma împreună cu dumnealui, ambele partide, şi aşa cred că este normal şi onest pentru fiecare dintre noi”.

”Fiind medic, cred că este mai priceput decât oricare dintre noi să iasă din starea asta de terapie intensivă”, a mai comentat preşedintele PNL.

Cătălin Cîrstoiu, atacat din toate părțile. Pe numele medicului a fost depus un denunţ la DNA şi o sesizare la ANI: ce acuzații i se aduc

Întrebat dacă există o variantă B luată în calcul de PSD și PNL în cazul în care medicul Cîrstoiu se va retrage, totuși, din cursă, Nicolae Ciucă a răspus: ”În momentul ăsta avem o singură variantă. Dacă vom avea nevoie să aplicăm varianta B sau varianta C, o vom face la vremea respectivă”.

Cât privește persoana care ar putea să îl înlocuiască pe Cătălin Cîrstoiu în bătălia pentru București, în cazul renunţării la candidatură, Ciucă a afirmat că decizia va fi luată în coaliţie.

”În momentul în care vom ajunge la acea situaţie, vom lua deciaia împreună cu partenerii noştri de coaliţie, pentru că am pornit pe un drum împreună, normal etse să mergem pe acest drum, împreună, cu un candidat agreat de ambele partide”, arătat președintele PNL.

 
 
 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentNicolae Ciucă: Bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism. Românii trebuie protejați de MANIPULARE și DEZINFORMARE
Articolul următorPredoiu, după întrevederea cu Nancy Faeser: Istoria nu cunoaşte niciun exemplu în care un stat să fi rămas doar cu o parte din frontiere în Schengen