Comisarul European pentru Transporturi, Adina Vălean, a anunțat în cursul zilei de miercuri în Europa au fost totuși lansate recomandări, de la nivelul Comisiei Europene, atât pentru operatorii de transport, cât și pentru pasageri, și chiar și pentru entitățile de turism.
„Restabilirea călătoriilor în Europa depinde de situația epidemiologică din fiecare țară, din anumite regiuni, de deciziile bazate pe date medicale. În schimb, eu pot să vă spune cum vom putea călători, adică în ce condiții vom putea folosi toate mijloacele de transport, în siguranță pe cât posibil, pentru că atâta timp cât nu avem un vaccin, sau un tratament, nu putem elimina întrutotul riscurile, doar le putem limita”, a spus Adina Vălean, într-i intervenție video pa pagina de facebook a Comisiei Europene.
Obligativitatea măsurilor de distanţare fizică între pasagerii din avioane nu poate fi recomandată pentru că în aeronave este imposibil. Prin urmare, companiillor aeriene le revine sarcina să transporte un număr mai mic de pasageri, să asigue măști și dezinfectant pe tot parcursul zborului.
Avioanele au o prticularitate față de celelalte mijloace de transport – a precizat Vălean – pentru că sunt doatate cu sisteme de filtrare ale aerlui, similare cu cea din spitale.
Reprezentanta Comisiei Europene apreciază că măsuri de genul testării Covid pe aeroport sau a paşapoartelor de imunitate nu sunt recomandate de forul european.
„Eu nu sunt de acord cu astfel de măsuri şi nici colegii mei din Comisie care se ocupă direct cu problemele legate de epidemie, nu recomandăm aşa ceva, nu sunt suficient de fiabile, cineva poate să fie testat acum şi peste jumătate de oră să ia virusul. Nu recomandăm astfel de măsuri, iar acolo unde se vor lua vor exista discuţii cu statele membre pentru a renunţa la impunerea unor astfel de măsuri în ceea ce priveşte călătoria sau accesul în ţara respectivă”, a spus Adina Vălean pentru Digi24.
Gările trebuie să asigure fluxuri de pasageri pentru evitarea aglomerărilor. Pentru calatorii mai lungi, biletele trebuie achiziționate în avans, pentru un control riguros privind numarul pasagerilor din ternuri.
Comisia Europeană a publicat miercuri și recomandări în privința voucherele de vacanțe, în sprijinul companiilor din transport sau a celor din turism, dar și în favoarea consumatorilor. În caz de insolvență, firma trebuie să asigure aceste vocuhere prin garantii private, sau garanții de stat. Voucherele trebuie să fie rambursabile, daca nu sunt folosite dupa o anumita perioada de timp, dacă ramân neconsumate, sau consumate parțial. Banii trebuie returnați pasagerilor în maxim 14 zile de când expriră valabilitatea lor.