Premierul Nicolae Ciucă a cerut, joi, Ministerului Energiei și Ministerului de Finanțe să verifice prețurile la carburanți. „Să avem o decizie privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al prețurilor la carburanți”, a explicat prim-ministrul.

„Vom aproba OUG privind combaterea acțiunilor speculative. Este o ordonanță de urgență pe care avem datoria să o aprobăm, astfel încât să putem să evităm situații excepționale, situații pe care deja am putut să le vedem întâmplându-se atât în perioada pandemiei de Covid, cât și în prima perioadă de după declanșarea acțiunii militare ruse în Ucraina.

Avem datoria să ne protejăm cetățenii, avem datoria să ne protejăm mediul de afaceri. Cred că e important să asigurăm un cadru cât se poate de bine reglementat și onest între cerere și ofertă, pentru a putea să combatem orice creștere artificială a prețurilor”, a transmis premierul Nicolae Ciucă, joi, înaintea ședinței de Guvern.

Premierul a cerut Ministerului Energiei și Ministerului de Finanțe să verifice prețul la carburanți.

„Să avem o decizie la nivelul Guvernului privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al prețurilor la carburanți”, a explicat Ciucă.

Sursa: Mediafax

Articolul precedentPresedintele Iohannis a ajuns la Kiev, alaturi de președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și de premierul italian Mario Draghi
Articolul următorCîţu, atac la Ciolacu: Să le explice românilor de ce, pe noua legislaţie, preţurile la energie şi gaze au crescut brusc cu aproape 30%