Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu consideră că fostul director al Serviciului Român de Informaţii Eduard Hellvig este o ipoteză de luat în seamă pentru alegerile prezidenţiale, dar a precizat nu ştie dacă acesta doreşte acest lucru. Antonescu a mai afirmat că Hellvig a acumulat o experienţă excepţională.

Crin Antonescu a fost întrebat, într-un interviu la Gândul, despre o eventuală candidatură a lui Eduard Hellvig la alegerile prezidenţiale.

“Nu ştiu. Dar este o ipoteză de luat în seamă. Dar chiar mă excede. Nu ştiu în primul rând el ce îşi doreşte sau nu îşi doreşte”, a afirmat Antonescu.

Fostul lider liberal a adăugat că Hellvig, deşi tânăr, a acumulat foarte multă experienţă.”Ştiu doar că e un om care a acumulat o experienţă excepţională. E un om ale cărui principii, mai mult sau mai puţin respectate, nu ştiu exact….(…) le cunosc. Sunt foarte în regulă. Şi e un om inteligent. Acum ce vrea să facă mai departe….? Şi mai ştiu că e tânăr. Ştii cât de tânăr? Dacă era judecător, îl scoteau la pensie”, a mai spus Antonescu.

Şeful Serviciului Român de Informaţii Eduard Hellvig şi-a anunţat, în 3 iulie, demisia de la conducerea SRI, considerând că şi-a atins obiectivele. 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis că mandatul lui Hellvig a marcat restaurarea credibilităţii SRI şi modernizarea consistentă a instituţiei.

Vergil Chiţac, primarul liberal al municipiului Constanţa, este de părere că, după demisia din fruntea SRI, Eduard Hellvig va reveni în PNL şi va candida la alegerile europarlamentare de anul viitor.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMonica Macovei, inculpată în dosarul accidentării motociclistului. Fostul ministru al Justiției, acuzat de vătămare corporală din culpă
Articolul următorReforma pensiilor speciale, criticată chiar din interiorul Coaliției. Fost premier al României: Este o caricatură! Mesaj pentru Ciolacu