Legea care va dicta cum se construiește în România este în plină dezbatere pe masa aleșilor din Parlament. Situația spațiilor verzi sau a construcțiilor a căror soartă a ajuns un mister sunt doar două dintre temele care au stârnit multe discuții. O a treia este, de exemplu, legată de planurile urbanistice zonale. Dezvoltatorii spun că primăriile de sector ar trebui să se ocupe de ele, nu Primăria Generală a Bucureștiului. Un argument ar fi că autoritățile de sector știu mai bine de ce are nevoie fiecare zonă. Dacă rolul va rămâne la Primăria Capitalei, s-ar putea ajunge la probleme de dezvoltare urbană la nivelul orașului, potrivit acestora. 

“În toate orașele țării, și vorbim despre codul urbanismului care se va aplica în toată țara, competența de aprobare a PUZ-urilor este exclusiv a consiliilor locale”, spune Irina Dumitru, avocat specializat în real estate.

În Capitală, susțin experții din industrie, planurile urbanistice zonale, așa- numitele PUZ-uri, ar trebui să fie în competența primăriilor de sector.

“Ne-am gândit și la partea de eficiență, respectiv de supraaglomerare a autorităților publice”, mai spune Irina Dumitru. 

Așa se întâmplă și în alte mari orașe ale lumii, cum ar fi Londra, mai spun specialiștii, unde există diverse instituții care iau deciziile în funcție de specificul fiecărei zone.

“Există mai multe exemple care arată că nivelurile inferioare ale administrației pot să reprezinte interesul alegătorilor lor mult mai bine decât nivelurile superioare. Înteleg că într-o zonă anume e nevoie de mai multe parcuri, în altă zonă orașul Londra se concentrează pe afaceri”, spune Dennis Selinas, președinte AREI.

Potrivit specialiștilor, PUZ-urile nu pot fi modificate decât în limitele legii. Iar dacă de aceste planuri s-ar ocupa sectoarele, viziunea generală a orașului nu ar fi afectată, spun ei.

“Mutarea acestor PUZ-uri de la Primăria Generală la primăria de sector ar fi un lucru mult mai benefic. Pentru că ea știe ce bugete are să construiască școli, ce bugete are pentru străzi, să realizeze parcări”, spune Antoanela Comșa, membru în consiliul director al AREI.

Noul cod al urbanismului este cu atât mai important cu cât calitatea vieții depinde inclusiv de investiții, potrivit experților.

“Investitorii în sectorul imobiliar au nevoie de claritate, transparență și, nu în ultimul rând, predictibitate. Așteptările noastre de la CATUC (Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, n.r.) sunt să ofere această transparență și predictibilitate”, spune Robert Ioniță, director juridic și membru fondator AREI.

Proiectul privind noul cod urbanistic a trecut tacit de Senat și este, în prezent, pe masa deputaților, cei care au ultimul cuvânt. 

 
 
Articolul precedentPSD vrea să-l trimită pe Victor Ponta ambasador în SUA – un lider PNL face anunțul care dinamitează coaliția
Articolul următorNicolae Ciucă, despre situația economică: „Este un buget realist. Vom continua proiectele de investiții”