În Parlamentul European au avut loc astăzi dezbateri și decizii privind Certificatul Verde Digital, adeverință esențială pentru libera circulație a cetățenilor în UE, în condiții de pandemie.

Eurodeputatul Dan Motreanu(PNL PPE) a anunțat că, a votat pentru stabilirea unui cadru comun la nivelul UE care să permită cetățenilor să călătorească între statele membre, cât mai ușor și fără condiții de carantinare obligatorie, atunci când ajung la destinație.

“Votul pe câte l-am exprimat astăzi face referire la propunerea Comisiei europene pentru o adeverință UE (Parlamentul a propus numele „Certificatul European COVID-19”), care reprezintă o dovadă că titularul a fost vaccinat, că are un rezultat negativ la testul de depistare COVID-19 sau că deține anticorpii necesari în urma recuperării, toate acestea pentru a facilita o călătorie fără riscuri deosebite, atât pentru persoană în cauza cât și pentru toți cei cu care intră în contact. În fapt, certificatul va atesta absența riscului de a aduce virusul în țara în de destinație”, menționează Dan Motreanu.

 

.Certificatul European COVID-19 nu va reprezenta însă un pașaport de călătorie și nu va fi o condiție prealabilă pentru libera circulație, ci are scopul de a o facilita. Nimeni va fi obligat să îl aibă. Din acest motiv, lipsa certificatului nu va afecta dreptul fundamental al cetățenilor europeni la libera circulație. Toată lumea are și va avea dreptul de a circula în UE, fie că va deține un astfel de document, fie că nu. Singură diferența va fi că, în lipsa certificatului, călătorul va trebui să respecte regulile din țara de destinație (pe care le-am enumerat mai sus, în cazul Belgiei). În plus, odată cu adoptarea certificatului, statele membre nu vor mai putea implementa restricții de circulație suplimentare sau individuale. Astfel, se va reduce birocrația și se vor economisi timp și resurse.

Având în vedere că certificatul va fi acordat gratuit și că vaccinarea este gratuită de asemenea, eurodeputatul Dan Motreanu a solicitat  împreuna cu colegii din Parlamentul European printr-o rezoluție separată ca și testarea să fie acordată gratuit. Procedam în acest fel cu scopul de a asigura condiții egale și de nu-i discrimina pe cei care nu vor să se vaccineze sau pe cei cu venituri reduse, pentru care plata testării poate reprezenta o povară. În cadrul aceeași rezoluții, invităm Comisia să sprijine autoritățile naționale în înființarea de noi centre de testare, în vederea asigurării proximității fizice la testare pentru toți cetățenii UE.

În ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal Dan Motreanu menționează  că în afara numelui titularului, al datelor despre vaccinare, testare negativă sau prezența anticorpilor, certificatul nu va include alte date personale sau medicale. Verificările necesare călătoriei se vor referi doar la valabilitatea și autenticitatea certificatului, în timp ce datele vor rămâne în posesia statului emitent. Certificatele vor avea o durată de viată limitată, până la sfârșitul pandemiei (se estimează 12 luni), moment după care vor fi desființate.

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentRaluca Turcan, după verificările din Mehedinţi: 7.000 de oameni au încasat ilegal pensii
Articolul următorFlorin Roman: Gestul colegilor de la USR-Plus de a nu vota bugetul propus de primarul general Nicușor Dan arată iresponsabilitate și lipsa de respect