Europarlamentarul Daniel Buda a adoptat astăzi, în plenul Parlamentului European, cu largă majoritate, poziția Parlamentului European privind negocierile cu Comisia și Consiliul asupra bugetului general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2024.

”De când au început negocierile și am dezbătut, de altfel în cadrul reuniunilor de grup, propunerea Comisiei asupra bugetului Uniunii Europene, am ridicat în repetate rânduri problema finanțării adecvate pentru sectorul agricol.

Am solicitat adoptarea unei poziții ferme din partea Parlamentului European asupra creșterii resurselor financiare pentru sectorul agricol, fără de care fermierii noștri nu ar putea supraviețui la nivelul UE în condițiile actuale.

Mă bucură votul majoritar de astăzi și faptul că printre prioritățile Parlamentului European din acest punct de vedere, se regăsește așa cum era și normal, suplimentarea bugetului UE pentru agricultură, în special pentru tinerii fermieri.” a declarat Daniel Buda.

Poziția Parlamentului European adoptată cuprinde priorități clare:

  • Sprijin suplimentar pentru cercetare și inovare
  • Suplimentarea burselor de studiu „Erasmus+” pentru tineri
  • Fonduri suplimentare pentru infrastructura de transport
  • Suplimentarea cu 40 de mil euro a fondurilor pentru agricultură, în special pentru tinerii fermieri, pentru un mediu rural mai atractiv, care să răspundă nevoilor lor și care să-i atragă totodată către sectorul agricol.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentSebastian Burduja: Sprijinim ucrainienii care luptă și pentru noi sa aibă lumină și caldură
Articolul următorTeleorman: Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Adrian Ioan Veştea a efecuat o vizită de lucru la mai multe obiective finanțate prin CNI