PNL va vota pentru desființarea pensiilor speciale.

„În cadrul Biroului Politic Național, am luat decizia ca parlamentarii PNL să voteze reforma pensiilor speciale, legea privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, precum și eliminarea posibilității cumulului pensie-salariu la stat.
 
PNL a susținut dintotdeauna reforma pensiilor speciale și va vota solidar în favoarea acesteia. Nu mai putem amâna această reformă, care este prinsă în PNRR și care are termene precise.
 
Totodată, am discutat astăzi alături de colegi și despre continuarea obiectivelor noastre la guvernare și a tuturor marilor proiecte liberale începute deja. Este fundamental să continuăm investițiile pentru modernizarea și pentru transformarea României pe termen mediu și lung, atât cele din fonduri europene, cât și cele de la bugetul de stat.”, președintele Partidului Național Liberal, președintele Senatului, Nicolae Ionel Ciucă.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentRealitatea PLUS susține strângerea unui milion de semnături împotriva OMV. Alexandra Păcuraru: „Au luat pe șpagă resursele din România”
Articolul următorPensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate – proiectul a trecut de Parlament