Deputatul PNL Adrian Cozma a depus un proiect de lege, în Parlament, pentru eliminararea plafonării plăţilor cu cash, stabilită de Executiv. ”Propun revenirea la plata cu bani cash. Ciolacu banii înapoi!”, spune parlamentarul liberal.

”Propun revenirea la plata cu bani cash. Ciolacu banii înapoi! E important să revenim cât mai rapid la starea de dinaintea limitării utilizării banilor cash. Nu putem impune un lucru pe care nu-l vrea aproape nimeni”, a scris Adrian Cozma pe Facebook.

El precizează că ”e o lipsire de libertate până la urmă şi niciun salariat n-ar trebui să fie obligat nici măcar să primească banii doar pe card”.

”Trebuie să fie opţional, fiecare persoană dispune de banii lui aşa cum doreşte şi să plătească în condiţii legale, nu impuse. Fie că vorbim de salariaţi sau antreprenori, nu putem porni de la ideea greşită că oamenii vor să înşele statul. Statul trebuie să găsească modalităţi prin care să monitorizeze activitatea economică din societate. Fiecare avem activităţi diverse care implică o anumită conduită socială, oamenii cumpără produse, animale, plătesc servicii agricole. Nu-i putem obliga să aibă toţi card bancar, mai ales în condiţiile în care nu avem încă bancomate în multe localităţi”, explică Cozma.

”Aşadar propunerea mea e clară: Trebuie să revenim asupra ordonanţei şi să renunţăm la măsura Guvernului de limitare a plăţilor cu bani cash. Sper ca toţi colegii să susţină proiectul de lege iniţiat în acest sens”, mai afirmăî Cozma.

Liderul PNL Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, a declarat luni, despre măsura plafonării plăţilor cu cash că el a transmis către bănci că în România rata de intermediere este de 25 % iar raportul între între depozite şi împrumuturile pentru investiţii este de 70%. ”În momentul de faţă băncile trebuie să vină şi să sprijine economia românească”, a spus liderul PNL, el precizând că măsura limitării cash-ului trebuie revizuitî cât mai curând, pentru că nu crede că cetăţeanul de rând este cel care contribuie la această evaziune fiscală.

Articolul precedentPUSL susține în continuare candidatura Gabrielei Firea pentru un nou mandat la Primăria Capitalei și salută revenirea în funcțiile de conducere din PSD
Articolul următorLa ce partid merge “prezidențiala” Elena Lasconi?