Deputatul liberal Florin Roman susține că ”foarte mulţi din zona rurală fac mulţi copii şi alocaţia devine principala formă de sursă de venit a familiei, care nu se duce în educaţia copilului”. Roman afirmă că banii ajung în zona consumului de alcool şi tutun, iar oferirea de tichete pentru alimente, călătorie, îmbrăcăminte ar putea fi o soluţie bună.

”Vin din România reală şi vă confirm că ceea ce spuneţi dumneavoastră, aceste suspiciuni, există în special în zona rurală, unde săptămâna trecută discutam, de exemplu, cu un crescător de animale care îmi spunea că nu îi mai vine nimeni la muncă, deşi pentru zona rurală oferea un salariu bunicel, cazare şi produse, două mese pe zi, pentru că foarte mulţi din zona rurală, în special din categoriile vulnerabile, apelează la acest procedeu de care vorbiţi dumneavoastră, fac mulţi copii şi sigur că alocaţia devine principala formă de sursă de venit a familiei, care nu se duce în educaţia copilului, ci se duce de foarte multe ori – sigur, nu trebuie să generalizăm, dar vedem, dacă mergem în zona acelor cârciumi din sate, care sunt binecunoscute de localnici, că mulţi dintre cei care beneficiază de aceste avantaje, care ar trebui să meargă strict spre copii, ajung în zona consumului de alcool şi tutun sau aşa mai departe”, a declarat Florin Roman, luni eară, la B 1 TV.

Potrivit acestuia, ”ceea ce a vrut Uniunea Europeană este o chestie foarte clară şi bună”.

”În momentul în care dai acele tichete de alimente, de călătorie, de îmbrăcăminte, atunci îţi atingi scopul principal al acţiunii, în sensul că acele lucruri ajung la copii”, a adăugat liberalul, precizând că lucrează cu Violeta Alexandru la un proiect în acest sens.

”În ceea ce priveşte alocaţiile, eu le-am oferit colegilor mei o soluţie pentru plata alocaţiilor, pentru că orice părinte ştie că banii nu ajung niciodată pentru creşterea unui copil, pentru că nevoile sunt foarte, foarte mari. Îmi pare foarte rău, o spun şi la dumnevoastră, am spus-o şi în interior, nu este problema Guvernului, este problema Parlamentului, pentru că această creştere a alocaţiilor, a pensiilor, a salariilor din sectorul public vine din zona parlamentară”, a mai afirmat Florin Roman.

Ludovic Orban a anunţat că alocaţiile vor creşete la 1 ianuarie 2022.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentRaluca Turcan: ”În materie de alocații, ca și în materie de pensii, pensii speciale, chiar salarizare în sistemul public, PSD chiar ar trebui să tacă!”
Articolul următorOra 18:00 – Mafia gunoaielor, pe făraș! Martor protejat din ROMPREST, dezvăluiri fără precedent. Clotilde Armand, armă de șantaj împotriva angajaților