Deputatul PNL Pavel Popescu şi-a depus miercuri demisia din Legistativ. Camera Deputaţilor şi Senatul l-au numit, într-un plen reunit marţi, în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

„Stimaţi colegi, îmi depun astăzi, după aproximativ 7 ani de zile, mandatul de parlamentar, îmi dau demisia din Parlamentul Românei şi vreau să vă mulţumesc, în aplauzele colegilor de la AUR, vreau să vă mulţumesc tuturor pentru suportul pe care mi l-aţi oferit în aceşti ani de zile în trecerea unor legi importante pentru România şi pentru toată munca colegilor din comisiile de specialitate cu care am colaborat excelent. Vă urez mult succes şi, în tot ceea ce înseamnă reglementare în comunicaţii, vreau să ştiţi că aveţi un om pe care vă puteţi baza în următorii ani”, a declarat Pavel Popescu, în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor.

Camera Deputaţilor şi Senatul i-au validat, marţi, în plen reunit, pe Vlad Bontea şi Pavel Popescu în funcţiile de vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Votul a fost secret cu buletine.

Vlad Bontea, susţinut de PSD, a obţinut 249 voturi „pentru” şi 101 „împotrivă” şi Pavel Popescu, deputat PNL  a obţinut 243 de voturi „pentru” şi 107 de voturi „împotrivă”.

Astfel, Bontea şi Popescu au întrunit majoritatea de voturi necesară pentru desemnarea în funcţia de vicepreşedinte al ANCOM, pentru un mandat de şase ani.

Rareş Bogdan a anunţat, luni, că deputatul PNL Pavel Popescu va demisiona din Parlament şi din funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Sector 4.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentParlamentul a adoptat Declaraţia privind atacurile teroriste împotriva Statului Israel
Articolul următorDan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină excluși din grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor