Eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL/PPE) a punctat că „aderarea Republici Moldova la Uniunea Europeană va reprezenta un câștig geostrategic major pentru o Europă puternică și unită”. Declarația europarlamentarului Gheorghe FALCĂ vine în contextul dezbaterii rezoluției privind parcursul Moldovei către UE, rezoluție pentru care Falcă a fost co-autor.

„Finalizarea acestui proces va valida în mod definitiv, aspirațiile europene ale majorității populației moldovene care susține activ și hotărât acest demers. Vreau, însă, să subliniez un lucru: cu sau fără invazia criminală a Rusiei, locul Moldovei, este în Europa.

Într-o lume ideală, URSS sau nazismul nu ar fi existat. Dar, studiind istoria Moldovei, cultura ei, aspirațiile ei de secole și vedem că tragediile istorice care au trecut peste Moldova nu au reușit să anihileze această realitate: locul Moldovei, legitim, istoric, peren, a fost și este în Europa! Ce dovadă mai mare decât susținerea, după decenii de dictatură stalinistă, pe care populația Moldovei o arată față de UE?

Prin votul nostru avem nu doar datoria, ci avem obligația de a ajuta Moldova să revină acasă, în Europa, acolo unde a fost locul ei legitim și natural din totdeauna”, a transmis Falcă.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCătălin Predoiu, către USR: Aţi plecat de la guvernare cu pantalonii murdari, la prima bătălie. Sunteți distruși…
Articolul următorStroe referitor la acțiunea AUR de la SNSPA: Derapajele AUR au devenit din ce în ce mai frecvente