Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat după vizita la centrul de vaccinare organizat la Palatul Copiilor din București că premierul desemnat Nicoale Ciucă are mandat să negocieze cu foștii parteneri refacerea Coaliției.

 

„Încă se negociază şi cu PSD şi cu USR pentru o susţinere în Parlament. Sper să mai avem o discuţie astăzi cu cei de la USR. PNL e în spatele domnului Ciucă 100%. Vedem care sunt concluziile. PSD a spus de nu ştiu câte ori că ei nu vor la guvernare. O refacere a USL nu se poate, nu este un proiect în acest moment. Nu le înţeleg, în contextul în care spuneau că nu vor la guvernare (social-democraţii – n.r.). Mie mi se pare că încearcă să forţeze nota cu astfel de soluţii”, a declarat Florin Cîţu, întrebat miercuri după vizita la centrul de vaccinare organizat la Palatul Copiilor, ce părere are despre faptul că PSD doreşte portofolii în noul Guvern.

Liderul PNL a adăugat că Nicolae Ciucă trebuie să discute faţă în faţă cu cei de la USR, deoarece acesta este mandatul său ca premier desemnat pe care îl susţin şi liberalii.

„Premierul desemnat are mandat să negocieze cu forţele politice. Poate să vină în PNL şi să ceară flexibilizare, atunci când are ce să fie flexibilizat. În acest moment lucrurile sunt puse invers. Domnul premier desemnat Nicolae Ciucă are disponibilitatea şi atributul de a discuta cu cei de la USR. Trebuie să vedem dacă cei de la USR ar accepta această variantă şi după aceea putem să vedem dacă putem reface coaliţia. Dar e nevoie de o discuţie onestă, bărbăteşte. Putem să avem o discuţie cu USR, dacă vom merge în aceeaşi direcţie bine, dacă nu, bineînţeles că nu. Domnul Nicolae Ciucă are atributul, mandatul primit de la domnul preşedinte să discute, chiar să negocieze cu USR. Eu zic că momentul prin care trece România astăzi e prea urgent ca să nu avem această discuţie”, a explicat Cîţu.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCiucă a cedat în fața PSD: Generalul a scos steagul alb în fața CIUMEI ROȘII și a oferit 8 ministere: Cum s-au împărțit portofoliile
Articolul următorFlorin Cîțu: „Vom suplimenta resursele pentru voucherele de vaccinare