Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că îşi doreşte o funcţie în conducerea Partidului Naţional Liberal (PNL), având în vedere experienţa pe care a acumulat-o ca parlamentar, ministru al Finanţelor şi şef al Guvernului.

El a fost întrebat în cadrul unei declaraţii acordate presei, dacă îşi doreşte o funcţie în conducerea PNL, răspunsul său fiind afirmativ.

“Bineînţeles. (…) Eu am spus întotdeauna că eu cred că experienţa pe care am acumulat-o ca parlamentar, ministru de Finanţe şi premier este o experienţă care poate să ajute partidul în perioada următoare”, a spus premierul.

Pe de altă parte, Cîţu a fost întrebat şi pe cine susţine pentru şefia partidului, răspunsul său fiind că vrea mai întâi să vadă care vor fi candidaţii în acest sens.

“Staţi să avem congres întâi şi discutăm, vedem care sunt candidaţii şi atunci puteţi vedea şi susţinerea”, a spus Florin Cîţu.

Şeful Guvernului a mai precizat că în acest moment relaţia sa cu liderul PNL, Ludovic Orban, este una “foarte bună”.

Premierul Cîţu a confirmat că a avut o întâlnire cu primarul Clujului, Emil Boc, dar nu a oferit detalii despre cele discutate. “Domnul Boc este în Bucureşti în aceste zile şi ne vedem de fiecare dată când vine în Bucureşti”, a mai menţionat Florin Cîţu, conform agerpres.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentDeputatul Alexandru Muraru este noul preşedintele interimar al Organizaţiei Judeţene PNL Iaşi
Articolul următorMarian Vanghelie: „DNA mi-a propus să colaborăm. Nu am acceptat”