Florin Cîțu a reacționat, joi seara, la cererea DNA adresată Senatului şi Preşedinţiei privind ridicarea imunităţii parlamentare, fostul premier fiind acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu achiziţiile de vaccinuri din pandemie, alături de foștii miniștrii ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă. Prejudiciul depășește un miliard de euro.

“Avand in vedere informatiile aparute in spatiul public, precizez ca intreaga mea activitate, indiferent de functiile si demnitatile publice indeplinite, a stat sub semnul bunei credinte si a respectarii legii, in slujba romanilor.
 
Am deplina incredere in actul de justitie si sunt convins ca procedurile aflate in desfasurare vor conduce la aflarea adevarului!”, a scris Citu, joi seara, intr-o postare pe Facebook.
 
O reacție au avut, joi seara, și foștii miniștrii ai Sănătății Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii fiind la USR la momentul comiterii faptelor.
 
Vaccinarea anti-COVID a fost în subordinea premierului în perioada pandemiei, iar deciziile privind achiziția de vaccinuri au fost luate exclusiv de premierul de la acea vreme (Florin Cîțu – n.r.), a scris Voiculescu, tot intr-o postare pe Facebook.
 
De cealaltă parte, Ioana Mihăilă spune că “instituțiile abilitate au tot dreptul să investigheze”. “Deocamdată nu am alte comentarii”, a transmis aceasta.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentIohannis: România îşi doreşte, în mod onest, o reconectare cu întregul continent african, în mod particular cu Senegal
Articolul următorCîțu, lăsat fără plasă de salvare. Nicolae Ciucă: Vom da votul nostru pentru a lăsa justiţia să îşi facă datoria