Florin Cîțu – președintele PNL și cel care conduce negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare se va întâlni, astăzi, cu Dacian Cioloș. Președintele USR a declarat marţi că în eventualitatea refacerii coaliţiei nu este necesar un nou program de guvernare, dar este nevoie de un calendar de punere în practică a măsurilor prevăzute.
Florin Cîțu și Dacian Cioloș se întâlnesc miercuri, la ora 13.00. Cei doi vor purta discuții pe tema refacerii coaliției de guvernare.
„Nu e nevoie, din punctul nostru de vedere, de un alt program de guvernare, dar e nevoie de mai multă precizie privind punerea în aplicare a programului de guvernare. Pentru că noi avem un program de guvernare. În cele zece luni de guvernare foarte puţine lucruri au fost puse în practică şi când am propus eliminarea pensiilor speciale pentru primari au zis: “Nu e momentul acum, hai să mai aşteptăm, să discutăm tot pachetul de reformare a pensiilor”.
Am făcut un grup de lucru pentru asta – a trenat. Partenerii noştri nu au venit cu idei, cu propuneri, ca să punem ceva la comun. La fel, cu depolitizarea administraţiei publice. Au cerut: “Hai să facem prefecţii şi subprefecţii – să îi asumăm politic, pentru că reprezintă guvernul”.
Noi am acceptat în ideea că apoi vom veni cu directorii generali, directorii din ministere şi directorii de deconcentrate, de direcţii judeţene ale unor ministere, care să fie profesionalizaţi şi depolitizaţi. Nu s-a întâmplat lucrul acesta”, a spus Dacian Cioloş la un post Tv.
PNL a votat, marți seară, în ședința BPN de la Parlament pentru a flexibiliza mandatul negocierilor astfel încât liberalii să accepte intrarea USR sau a PSD la guvernare.
Sursa: Realitatea Din PNL