PNL a obţinut preşedinţia a şase comisii permanente la Camera Deputaţilor, a anunţat iderul deputaţilor PNL Florin Roman într-un mesaj adresat colegilor de partid, în care precizează şi că liberalii ar urma să aibă şi şefia Comisiei SRI, precum şi patru locuri în Biroul Permanent al Camerei, potrivit unor surse din partid.

În mesajul transmis ca urmare a mandatului primit ca lider de grup de a negocia cu USR şi UDMR pentru noua configuraţie a Camerei Deputatilor, exceptând  poziţia de preşedinte, care este negociata de partea politică, Florin Roman afirmă că PNL va deţine şefi a a şase comisii. USR – 4, UDMR –  2 (una luată de la PSD), 1 minorităţi naţionale.
De asemenea, potrivit lui Roman, PNL va deţine şi şefia Comisiei UNESCO, a Comisiei de statut, precum şi preşedinţia Comisiei SRI, comisii comune ale celor două Camere.
 
Roman a anunţat colegilor de partid şi structura Biroului Permanent al Camerei Deputatilor rezultată în urma discuţiilor  – 4 locuri PNL,  3 PSD, 2 USR, 1 AUR, 1 UDMR, 1 minorităţi naţionale.
El a precizat că această structură va fi valabilă în  6 sesiuni din 8, iar reprezentarea se schimbă în două sesiuni. 
 
Florin Roman susţine că PNL va mai avea 16 vicepreşedinţi şi 11 secretari, iar acordul final va fi semnat după ce se ia şi decizia legată de preşedinţia Camerei, disputată de PNL şi de USR PLUS
Roman reafirmă în mesajul său că liberalii vor avea un nou lider de grup, în condiţiile în care a anunţat deja că nu va mai candida pentru postul de lider de grup.
Negocierile PNL-USR PLUS-UDMR pentru formarea unei coaliţii de guvernare se desfăţoară pe trei paliere – politic, parlamentar şi programul de guvernare. În prezent discuţiile sunt  blocate din cauza poziţiilor divergente ale PNL şi USR PLUS.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul pentu convocarea noului Parlament ales în data de 6 decembrie. Şedinţa va avea loc luni, la ora 12.00.

Conform articolului 63 din Constituţie, Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.

În şedinţa de luni a Biroului Central Electoral au fost repartizate mandatele de deputaţi şi senatori la nivel naţional.

Astfel, PSD are 110 deputaţi şi 47 de senatori, în total 157 de mandate, PNL are 93 de deputaţi şi 41 senatori, în total 134 de mandate, Alianţa USR-PLUS are 55 deputaţi şi 25 de senatori, AUR are 33 deputaţi şi 14 senatori, în total 47 de aleşi, iar UDMR are 21 deputaţi şi 9 senatori, în total 30 de mandate.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPoziția UDMR: ”Nu avem nicio preferință pentru funcția de premier, nu ne amestecăm în treburile interne ale PNL”
Articolul următorCîțu dă asigurări că finanţarea pentru primele patru-cinci luni ale anului viitor este asigurată: ”Nu există nicio problemă pentru cheltuieli”