Învăţătura trebuie făcută prin studiu pentru că lectura fără studiu nu înseamnă nimic, a declarat joi, la Floreşti-Stoeneşti, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, care a participat alături de elevii din localitate la o manifestare dedicată Zilei Naţionale a Lecturii, în sala bibliotecii de la Conacul Drugănescu.

“Acţiunea de astăzi este un lucru de suflet pentru că această Zi Naţională a Lecturii a apărut ca urmare a unei legi pe care am iniţiat-o alături de colegele mele Gabriela Horga şi Diana Morar. Deci îi aveţi aici pe cei parţial responsabili de Ziua Naţională a Lecturii, aniversată la data de 15 februarie. Învăţătura trebuie făcută prin studiu pentru că lectura fără studiu nu înseamnă nimic”, a afirmat ministrul Sebastian Burduja.

La eveniment au participat deputatul PNL de Giurgiu Gabriela Horga şi deputatul PNL de Bistriţa-Năsăud Diana Morar, care au subliniat, cu acest prilej, importanţa lecturii.

“Cel mai mare merit al acestei zile este că discutăm despre cărţi şi despre importanţa lecturii, despre importanţa cititului şi faptul că voi, elevii, împreună cu profesorii, puteţi dobândi noi cunoştinţe doar prin lectură pentru că, în sine, cititul este un pas către cunoaştere, iar cunoaşterea este cea care vă duce să vă îndepliniţi obiectivele voastre, visurile pe care le aveţi, pentru că fără cunoaştere nu putem transforma nici comunitatea în care trăim, nici judeţul, nici ţara, nici lumea, iar transformarea digitală este ceea ce va duce la transformarea noastră naţională şi la viitorul vostru, al tinerilor”, a declarat Gabriela Horga.

“M-am bucurat să sprijin această iniţiativă legislativă, a fost o bucurie să reuşim să avem o Zi a lecturii, o Zi Naţională a Lecturii. Cred că ziua aceasta se adresează tuturor, indiferent de vârstă, noi toţi trebuie să citim tot timpul”, a punctat Diana Morar.

Şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Elisabeta Mihalcea, a subliniat faptul că sprijină proiecte pentru creşterea nivelului educaţional în judeţ, iar promovabilitatea elevilor din Floreşti-Stoeneşti la examenul de Evaluare naţională de anul trecut a fost de peste 89%.

La rândul său, primarul localităţii Floreşti-Stoeneşti, Constantin Dumitru, i-a îndemnat pe copii să citească şi să studieze în acelaşi timp.

“Cred că problema cea mai mare a României în acest moment este deprofesionalizarea la toate nivelurile, nu mai avem contabili, nu mai avem ingineri, nu mai avem nici măcar fotbalişti şi dacă lecturăm, trebuie să lecturăm şi să învăţăm. Ministrul Digitalizării, care se află astăzi alături de noi, este un simbol al faptului că învăţătura trebuie făcută prin studiu, lectura fără studiu nu înseamnă nimic, să citeşti fără să ştii ce citeşti este mai grav decât să nu ştii să citeşti. Lectură fără studiu nu poate să existe”, a declarat edilul Constantin Dumitru.

Manifestarea dedicată Zilei Naţionale a Lecturii s-a desfăşurat la Conacul Gavril Drugănescu, o perlă a arhitecturii brâncoveneşti, construit în anul 1715. Din anul 2012, clădirea conacului a fost restaurată de Episcopia Giurgiului care a şi demarat aici un proiect pentru amenajarea unei biblioteci.

Cu ocazia manifestării prilejuite de Ziua Naţională a Lecturii, reprezentanţii Episcopiei Giurgiu, prin grija Prea Sfinţitului Episcop Ambrozie, i-au dăruit ministrului Digitalizării Sfânta Scriptură.

În finalul acţiunii, elevii din Floreşti-Stoeneşti au împărtăşit celor prezenţi rânduri din ultimele cărţi citite, au cântat şi au recitat poezii.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentPreședintele Klaus Iohannis se întâlnește cu președintele SUA Joe Biden
Articolul următorNicușor Dan, luat în vizor și de liberali: „Să răspundă pentru ceea ce a făcut”