Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind modificarea articolului din Codul penal care se referă la incitarea la violenţă, ură sau discriminare, care poate fi reţinută ca infracţiune şi dacă se adresează şi criteriului de opinie sau apartenenţă politică, relatează Agerpres.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea art. 369 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal în vederea soluţionării aspectelor ridicate de Comisia Europeană prin scrisoarea suplimentară de punere în întârziere în Cauza 2016/2075 în cadrul procedurii de infringement şi a deficienţelor semnalate de aceasta.

Legea propune eliminarea sintagmei criticate de Comisia Europeană, astfel încât infracţiunea de incitare la violenţă, ură sau discriminare să poată fi reţinută dacă făptuitorul a săvârşit elementul material indiferent dacă acesta a considerat ori nu drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte pe baza criteriilor de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

„Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, prevede legea.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentO nouă sinecură a lui Sorin Grindeanu ajunge de la Transporturi la Sănătate! Casiera de autobază, salariu mai mare decât medicii
Articolul următorBucurești: Primarul Ciprian Ciucu a efectuat o vizită de lucru pe șantierul Pieței Valea Ialomiței din Sectorul 6