Presedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, referitor la declaratiile liderului PNL, Ludovic Orban, privind interventii din afara partidului in competitia interna, ca nu are astfel de semnale si, in cazul in care ar fi avut, ar fi intervenit. „Pot sa va spun ca pun astfel de declaratii pe seama ascutirii luptei de tip campanie electorala”, a declarat Iohannis. El a adaugat ca lucrurile trebuie privite „destul de relaxat”. „O competitie politica intotdeauna ii face pe cei implicati sa caute explicatii senzationale si cam asa putem sa interpretam”, a sustinut el.

Klaus Iohannis a fost intrebat, miercuri, despre declaratia liderului PNL, Ludovic Orban, privind interventii externe in competitia din cadrul partidului.

„Eu nu am astfel de semnale si pot sa va spun ca pun astfel de declaratii pe seama ascutirii luptei de tip campanie electorala, daca aveam semnale ca exista asa ceva, as fi intervenit de mult. (…) O competitie politica intotdeauna ii face pe cei implicati sa caute explicatii senzationale si cam asa putem sa interpretam. Mai mult nu e”, a declarat Iohannis.

Referitor la acuzatiile aduse in lupta din PNL, el a afirmat ca le priveste „ca pe o campanie politica, cu anumite accente mai stridente, dar in esenta asa se desfasoara o campanie electorala, cu acuzatii la adresa competitorilor… trebuie sa privim lucrurile destul de relaxat. Guvernarea nu a suferit din motiv de campanie”.

„Evident, cei care sunt in campanie – si este o pozitie extrem de importanta pentru care se lupta -, sigur au exact comportamentul de politician in campanie electorala”, a completat el.

Iohannis a mai fost intrebat despre temeri privind o eventuala fisura in PNL dupa Congres si daca exista o a treia solutie, pentru ca partidul sa iasa mai unit.

„Cum se desfasoara campania in partid este treaba partidului si chiar daca as avea o opinie, nu as spune-o public. (…) Cand apar mai multi competitori, apare competitia tip campanie electorala, nu s-au depus inca motiunile (…) , daca vom avea 1, 2, 3, 4 competitori, vom vedea. E treaba partidului cum gestioneaza campania interna, cum isi organizeaza Congresul si cum voteaza. Chiar daca teoretic ar fi mai bine ca aceasta competitie sa nu faca valuri in afara, ea face, pentru ca sunt oameni foarte cunoscuti si foarte vizibili. (…) O astfel de competitie nu se poate desfasura in spatele usilor inchise ca atunci ne-am intreba ce se intampla. Asa este o competitie, cu fisura partidului e o poveste veche. Si cand am candidat eu s-a spus la fel… dimpotriva, am dus doua partide impreuna si lucrurile au mers mai departe. Nu e un argument pentur a inhiba un alt competitor”, a conchis Iohannis, citat de news.ro.

Presedintele PNL, Ludovic Orban, ii critica pe liberalii care si-au anuntat sustinerea fata de Florin Citu pentru functia de presedinte al PNL, Orban sustinand ca acestia „nu-l considera capabil sa conduca partidul”. Orban a vorbit despre „presiuni din exteriorul Partidului National Liberal” care ar fi fost facute asupra unor membri de partid, el atragandu-le atentia celor din afara partidului „care si baga coada de doua luni” ca nu cedeaza in cursa pentru sefia PNL. ”Exact ca la Marasesti, Marasti, Oituz, indiferent cati vor fi in jurul meu, voi da batalia pana la capat si voi da batalia cu toata forta pe care o am, voi da batalia pentru Partidul National Liberal, voi da batalia pentru Romania”, a anuntat liderul PNL.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentIa pastila SRS: Impozite pentru coșciuge zburătoare
Articolul următorCulisele statului paralel | Federația Română de Fotbal, sub control politic. Milioane de euro de la FRF, împărțite în secret