Deputatul liberal Ionuţ Stroe a continuat marţi disputa cu ministrul social-democrat al Finanţelor Adrian Câciu pe tema raporturilor dintre stat şi mediul privat, afirmând că angajaţii de la stat nu trebuie confundaţi cu bugetul statului şi că mediul privat nu trebuie să fie considerat dator statului, ci că statul este cel care ”trebuie să livreze, din taxele colectate de la mediul privat şi de la angajaţi, sevicii de calitate, fără niciun fel de risipă publică”, anunță news.ro.

El a declarat la Digi FM că un principiu, extrem de simplu, care se predă în primul an la o Facultate de Economie, Administrarea Afaerilor, chiar şi Administraţie Publică, spune că sistemul privat susţine economia unei ţări, iar economia acestei ţări, prin impozitele şi taxarea muncii, pe care o asigură, generează plus valoare la bugetul de stat şi că, ”bineînţeles, trebuie să înţelegem cu toţii că de acolo vin bani”.

”Din păcate, în ultimul timp au existat la nivel public foarte multe dezbateri, ca să zic aşa, pentru că nimeni nu ne-a obligat să vorbim despre supra taxare, despre impozit progresiv, despre sistemul public de plăţi sau salarizare, de cât contribuie cel de stat sau cel din zona de stat. Acuma, nimeni nu-şi propune să facă o discriminare între angajaţii de la stat sau cei din zona publică. Dar, să ştiţi, a devenit cumva o modă şi există un risc să uităm de unde plecăm”, a explicat Stroe.

În opinia sa, aceste discuţii permanente despre reaşezarea taxării sau impozitelor provoacă mult stres companiilor din sistemului privat, de la cei mai mici până la cei mai marii.

”Ei sunt cei care contribuie, ei sunt cei care, prin taxarea muncii lor, prin impozitarea activităţilor economice, asigură bugetul de stat. O notă foarte importantă. Când vorbim de aceste contribuţii, şi ministrul se referea la contribuţiile bugetarilor, salariaţilor din zona publică. Foarte important este să ştiţi că şi aceşti bani, tot bani privaţi sunt. Sunt banii unor cetăţeni care au muncit, sunt bani privaţi, sunt contribuţii individuale sau contribuţii ale unor companii. Banii aceia sunt ai celor care muncesc şi pun umărul la a dezvolta economia. Haideţi să nu confundăm angajaţii de la stat cu bugetul statului. Şi mai mult decât atât, haideţi să controlăm ideea că mediul privat ar fi cumva dator statului. Nu! Conceptul ideal spune că mediul privat nu este dator statului şi statul este cel care trebuie să livreze, din taxele colectate de la mediul privat şi de la angajaţi, sevicii de calitate, fără niciun fel de risipă publică”, a conchis deputatul liberal.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPremierul Ciucă: ”Preşedintele Tusk m-a asigurat că România beneficiază de tot sprijinul pentru a adera la Spaţiul Schengen”
Articolul următorȘedință de Guvern la Palatul Victoria | Ordonanța prin care pensionarii vor primi ajutorul de 700 lei, pe ordinea de zi