Purtătorul de cuvânt al PNL consideră că impozitare progresivă susţinută de PSD este ”o iluzie”, un sistem de impozitare extrem de complicat, care sună bine doar în teorie.

”Nu se pune problema renunţării la cota unică, pentru că PNL este cel care a introdus-o şi care o susţine în continuare. Cota unică, este foarte bine să ne aducem aminte, mai ales acum, a fost un instrument şi este în continuare care a funcţionat, a funcţionat în realitate, în economie, acolo unde contează. Este cea mai prietenoasă formulă fiscală, dacă putem să spunem aşa, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru firme. Colectarea unei cote mai mici şi unice la nivel de economie a adus mult mai mulţi bani la buget decât această impozitare progresivă, care văd că se regăseşte din ce în ce mai des în discursul PSD. Acuma, dacă vreţi o părere sinceră şi personală,  această impozitare progresivă este o iluzie. Este un sistem de impozitare extrem de complicat, sună bine doar în teorie, îţi creează probabil iluzia că vei colecta mai mulţi bani la bugetul de stat, dar atenţie, ţările care au ajuns, apropo de comparaţiile astea care se fac în plan public, ţările care au ajuns la acest nivel de dezvoltare economică foarte bun au capacitatea să aplice aşa ceva, doar acelea”, a declarat Stroe la RFI.

El a amintit şi promisiunile potrivit cărora nu vor fi instituite taxe şi impozite noi.

”Este un lucru pe care l-am asumat atât noi, liberalii, cât şi social-democraţii. Şi spre deosebire de alte idei abstracte, fără niciun fel de fundamentare, care sunt propuse doar la nivel public, cota unică a avut rezultate foarte clare şi încă are”, a afirmat el, enumerând printre rezultate simplificarea birocraţiei fiscale, încurajarea oamenilor de a face noi investiţii, conformarea fiscală a cât mai multora, care a adus mult mai mulţi bani la buget.

„Dacă vrei crește taxarea, veniturile vor fi ascunse”

”Este foarte uşor să creşti impozitele la nivelul celor care produc foarte mult crezând că în felul acesta vei colecta bani mai mulţi la buget. Speranţa aceasta este falsă, vă spun sincer, pentru că practica ne-a arătat că, dimpotrivă, mai multe venituri ar putea fi ascunse, în condiţiile în care creşti taxarea.Şi în prezent, această cotă unică aduce bani şi taxe mici de la mult mai mulţi contribuabili. Aşa că, eu cred că deocamdată discuţia despre renunţarea la cota unică nu este una decât la nivel public, în niciun caz schimbarea programului de guvernare”, a conchis purtătorul de cuvânt al PNL.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCătălin Predoiu, despre condamnații care au fugit din România: „Subiectul va fi discutat până la închiderea portiţelor legale”
Articolul următorPrima convenție a Clubului de Presă, de Ziua Mondială a Libertății Presei – Cine face parte din Consiliul de Onoare