Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, apreciază că administraţia Capitalei ar trebui să se concentreze asupra unor obiective “mai realizabile”, precum repararea liniilor de tramvai, decât să insiste “pe proiecte faraonice şi scumpe, fără cap şi coadă”, cu trenuri urbane.

“Decât să se insiste pe proiecte faraonice şi scumpe, fără cap şi coadă, cu trenuri urbane care iau călători de nicăieri şi îi lasă niciunde (eu încă mai aştept studiul ăla origine-destinaţie), mai bine ne-am concentra pe lucruri mai realizabile, cum ar fi repararea liniilor de tramvai, investiţii în transportul public de calitate şi prioritizarea acestuia în trafic. Chestiuni mai umane, mai urgente, mai utile, mai simple. Căci de mega proiecte prost fundamentate care nu se întâmplă sau care sunt nefezabile, m-am cam săturat”, a scris preşedintele PNL Bucureşti, pe Facebook.

El adaugă că în cazul în care existau intenţii serioase în privinţa trenului metropolitan ar fi fost demarată realizarea unui PUZ. Ciprian Ciucu face referire şi la faptul că Primăria Sectorului 6 a început amenajarea Parcului Liniei, care se suprapune cu traseul trenului metropolitan.

“Oricum se bate pasul pe loc de doi ani, aşa cum am spus că se va întâmpla încă de acum doi ani. Dacă cineva avea intenţii serioase pe tema asta, măcar demara un PUZ. E prea târziu, prea puţin. Just facts. Nu s-a avansat cu nimic, bine că nu am aşteptat cu Parcul Liniei după iluzoriul tren urban şi i-am dat înainte, ca să poată respira niţel şi cartierul Militari. Decât să vin cu scuze, mai bine cu rezultate. Hai să le facem pe cele realizabile şi să le facem într-un orizont de timp decent. Hai cu Prelungirea Ghencea, hai cu cele începute”, adaugă Ciprian Ciucu.

La începutul lunii august, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, îşi exprima încrederea ca în cursul anului viitor să fie dată în folosinţă linia de tren metropolitan – Gara de Nord – Pipera – Gara Obor, notează Agerpres.

“Există o linie care circulă azi, e vorba de Gara de Nord – Otopeni, putem să spunem că este primul tren metropolitan. (…) Vrem să facem acelaşi lucru, asta este linia de Ploieşti care este modernizată, vrem să facem acelaşi lucru până la Periş, care este limita administrativă a judeţului Ilfov, până unde avem competenţă, în sensul că o să fie trenul la 30 de minute. (…) Pe modelul ăsta o să mergem ulterior către celelalte ieşiri din Bucureşti, iar în ceea ce priveşte interiorul Bucureştiului prima linie interioară pe care vrem să o facem este Gara de Nord-Pipera-Gara Obor”, a spus Nicuşor Dan, la Digi 24.

Pe 7 iulie, Primăria Capitalei anunţă pe SICAP licitaţie pentru achiziţia studiilor de fezabilitate aferente construirii a 14,7 kilometri de noi linii de tramvai.

Pe 29 iunie, Consiliul General al Capitalei a aprobat şase proiecte de hotărâre care vizează lucrări de modernizare a 13,5 kilometri de linie de tramvai cale dublă, dar şi a peste 20 de peroane. În şedinţa din 29 iulie, Consiliul General aprobat un nou set de indicatori tehnico-economici pentru modernizarea liniilor tramvai.

“Cu totul sunt 16 tronsoane, totalizând cei 52 de kilometri care mai sunt de modernizat din reţeaua de tramvaie existentă a Municipiului Bucureşti. În proiectul de rectificare găsim şi modificarea listei de investiţii, astfel încât în zilele următoare să putem declanşa licitaţia pentru toate aceste tronsoane, începând cu liniile 40, 55 şi 5, continuând cu celelalte. În cursul lunii august vom ieşi în sistemul de achiziţii publice cu toate liniile de tramvai care mai sunt de modernizat”, declara primarul general, Nicuşor Dan, în cadrul şedinţei CGMB.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentRomânia sare în ajutorul Franței. Premierul Ciucă: ”România continuă să-şi onoreze angajamentele internaţionale”
Articolul următorLucian Bode: ”România este solidară cu Franţa! Pompierii români acordă sprijin autorităţilor franceze care se confruntă cu situaţii dificile provocate de incendiile de pădure”