Ligia Deca, ministra liberală a Educației, a anunțat că directorii, directorii adjuncți, contabilii-șefi și secretarii-șefi din școli au, din această lună, un salariu cu 30% mai mare, în medie.

Conform declarațiilor făcute de liberală, un director de școală va avea, de exemplu, un salariu de bază brut de aproximativ 11.000 de lei, față de aproximativ 8.500 de lei, cât avea în decembrie 2023.

„În ședința de Guvern, a fost adoptat proiectul de Hotărâre de Guvern prin care se modifică salariile de bază pentru funcțiile didactice de conducere de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, precum și ale funcțiilor de conducere ale personalului didactic auxiliar, contabil-șef și secretar-șef. Urmează o nouă creștere, în luna Iunie, de aproximativ 6%. Creșterea totală până în iunie 2024 va fi de peste 36%, în medie”, a declarat Ligia Deca, ministra liberală a Educației.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentForumul de la Davos. Luminița Odobescu a reiterat sprijinul pe care România îl acordă parcursului european al țărilor din Balcanii de Vest
Articolul următorSecretarul de Stat Irinel Ionel Scrioșteanu: Pe șantierul podului de cale ferată peste Argeș de la Grădiștea, parte din prima cale ferată a României, lucrările se află în faza finală