Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că sunt unii oameni în partid care se proclamă campioni în lupta împotriva PSD, dar el a participat la toate bătăliile cu “hidra comunistă” care s-a travestit sub diferite nume de-a lungul ultimilor 30 de ani, anunță Agerpres.
“Sunt unii care se proclamă, mai nou, campioni în lupta împotriva PSD. Eu nu proclam acest lucru, dar cei care mă cunosc, şi mă cunosc din 1990, ştiu că viaţa mea publică a început în 28 ianuarie, în marea manifestaţie organizată de PNL şi de Partidul Naţional Ţărănesc împotriva înfiinţării Frontului Salvării Naţionale care a dus la formarea CPUN. Am participat la toate demonstraţiile pro-democraţie din Piaţa Universităţii, demonstraţiile din 1991, marşul cămăşilor albe, al intelectualităţii din Bucureşti, care a fost precursorul Alianţei Civice. Am participat la toate bătăliile cu hidra comunistă care s-a travestit sub diferite nume de-a lungul ultimilor 30 de ani. Am fost un luptător în prima linie, chiar şi atunci când mulţi dintre colegii mei făceau blaturi cu PSD. Şi vă garantez – PNL rămâne principalul adversar al PSD şi al modului distructiv în care PSD afectează istoria României şi singura forţă politică ce are capacitatea de a învinge PSD în alegeri aşa cum am făcut în alegerile locale parţiale, care în ciuda sondajelor lor, PNL a obţinut 40,5%”, a spus Orban, la conferinţa de alegeri interne de la Organizaţia PNL Sector 3.
El a adăugat că liberalii pot rămâne mai mulţi ani la guvernare doar dacă realizează marile proiecte pe care s-au angajat că le pun în practică.
“Se vorbeşte despre 8 ani de guvernare. Eu îmi doresc să guvernăm 12 ani, 16 ani, 20 de ani, dar nu putem realiza lucrul ăsta decât dacă guvernăm bine, decât dacă efectele guvernării noastre aduc beneficii pentru cetăţenii români, decât dacă realizăm toate marile proiecte pe care ne-am angajat să le punem în practică, decât dacă guvernăm cu faţa spre oameni, decât dacă reuşim cu adevărat, prin eliberarea energiilor creatoare ale naţiunii romane, să dăm drumul la toate motoarele dezvoltării în România. Acest lucru îl poate face PNL şi doar cu acea reprezentare guvernamentală pe care o hotărăşte PNL şi baza lui. (…) Eu nu sunt profet, eu nu ştiu ce se va întâmpla pe 25 septembrie, eu nu am tranşat nimic, eu nu garantez nimic. Ce pot să vă spun, în schimb, este că voi da tot ceea ce este mai bun din mine pentru a vă convinge că merit să conduc PNL în următorii 4 ani, nu pentru mine, nu pentru cei din jurul meu, ci pentru fiecare membru al PNL şi pentru România, care să realizeze saltul de care are cu adevărat nevoie”, a afirmat Ludovic Orban.
”N-am stat bine niciodată în relaţia cu şefii că nu mi-a plăcut nicidată să fiu ţuţăr. La un Congres din 2010 care a fost făcut să mă elimine pe mine şi pe Călin Popescu Tăriceanu din condcerea partidului i-am atras atenţia lui Crin Antonescu să nu-şi construiască o Gardă Pretoriană, pentru că (…) până la urmă, Garda Pretoriană a ajuns să omoare împăraţi şi să pună împăraţi”, a mai spus Ludovic Orban.
Sursa: Realitatea Din PNL