Ministrul de Finanțe – Marcel Boloș a explicat într-un nou mesaj importanța pachetului de măsuri fiscale, prezentat de Guvernul Ciolacu, pentru economia României și a mesajului transmis instituțiilor financiare internaționale legat de controlul deficitului bugetar.

„Guvernul Ciolacu și-a angajat ieri răspunderea pe un pachet de măsuri fiscal-bugetare amplu discutat. Pachet care are câteva misiuni importante: una este să reducă deficitul bugetar în creștere, care se traduce în costuri mai mari pentru noi toți și riscul suspendării celor 75 miliarde euro, #banieuropeni pe care îi avem pentru investiții. 
În tot acest proces am preluat rolul de integrator al propunerilor venite în coaliție și mi-am asumat să fac tot ce ține de mine să nu pierdem banii europeni. Chiar dacă a însemnat să repet până la agasare că suntem expuși unor riscuri pe care nu ni le permitem.
Este vital ca mesajul pe care îl transmite România către organismele financiare internaționale să fie că avem voința politică să ținem sub control deficitul bugetar și că avem voința să nu se mai repete anumite greșeli ce ne-au adus aici.
Obiectivul este să construim premisele unei dezvoltări susținute pentru România.
Astăzi, cu ocazia finalizării Proiectului Curții de Conturi „SAI pentru cetăţean”, am vorbit și despre nevoia ca Guvernul României să fie atent cu felul în care se cheltuie banii publici. 
Pentru că există întotdeauna această tendinţă a contribuabililor, pe bună dreptate, să spună: păi, cu aparatul de stat stufos pe care îl aveţi, de ce nu faceţi rânduială acolo, încât să asiguraţi un echilibru cât mai bun pentru banii care provin din fonduri publice?
Și așa este. Cum putem noi să venim cu solicitări către cetățean, dacă nu ne asigurăm că fiecare leu cheltuit din bugetul public este folosit în mod eficient și cu responsabilitate?
Cu fiecare cheltuială pe care o facem, trebuie să ne întrebăm: este aceasta cu adevărat necesară? Aduce valoare adăugată pentru români?
Mi-am asumat că se va vedea o schimbare de perspectivă în acest sens: că nu ne mai uităm doar la modul în care contabilizăm cheltuiala publică, ci că ne vom concentra asupra indicatorilor de performanţă ai celor care folosesc banul public”, a mai transmis ministrul Marcel Boloș.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentProiect PNL: Bonificaţii pentru plătitorii de impozit pe profit care îl achită la termen
Articolul următorAndrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a făcut marele anunț: Data de la care românii ar putea intra în SUA fără viză