MINISTRUL ADRIAN VEȘTEA A PARTICIPAT LA DESCHIDEREA ȘEDINȚEI DIRECTORILOR GENERALI AI AEROPORTURILOR DIN ROMÂNIA

MINISTRUL ADRIAN VEȘTEA A PARTICIPAT LA DESCHIDEREA ȘEDINȚEI DIRECTORILOR GENERALI AI AEROPORTURILOR DIN ROMÂNIA
Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a participat la deschiderea Ședinței Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România, un eveniment important care reunește specialiști și lideri din industria aviatică.

”În cadrul acestei întâlniri am discutat despre proiectele majore ce vizează dezvoltarea infrastructurii aeroportuare din România și soluțiile de finanțare necesare pentru viitor.
Împreună, ne propunem să construim o aviație civilă sigură, modernă și competitivă la nivel european. Apreciez schimbul de idei constructive și sunt încrezător că inițiativele propuse aici vor aduce beneficii semnificative pentru sectorul aviatic românesc.”, a precizat liberalul Adrian Veștea.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 14:41 - Abrudean: România are nevoie de un buget de stat adoptat rapid
- 14:37 - Kelemen Hunor spune stop discuțiilor din coaliție: Până când PNL îl susține pe Ilie Bolojan, nu există alt premier
- 14:34 - Nicușor Dan l-a primit la Palatul Cotroceni pe noul ambasador al SUA, dar nu a vorbit cu el
- 14:30 - PSD cere partidelor din Coaliție să nu blocheze adoptarea Legii bugetului
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News