Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a transmis că a semnat 48 de noi contracte de finanțare, în valoare totală de 465.503.219,68 de lei, în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”.

”Aceste contracte reprezintă un angajament ferm pentru modernizarea drumurilor de interes local, a infrastructurii stradale și a sistemelor de apă și canalizare, precum și pentru construirea și modernizarea podurilor.

Cu fiecare pas pe care îl facem, ne concentrăm pe realizarea unor lucrări de calitate și punem în aplicare proiecte care să conducă la dezvoltarea sustenabilă a tuturor localităților din țară.

Înțelegem că accesul la drumuri bune, apă curentă și canalizare nu reprezintă un lux, ci necesități esențiale pentru viața de zi cu zi a românilor. Prin urmare, ne-am asumat misiunea de a oferi aceste servicii de bază cât mai rapid și eficient posibil.

Cu cele 48 de noi contracte semnate astăzi, numărul total al proiectelor realizate în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny” ajunge la 1.642, iar valoarea acestora depășește 18 miliarde de lei.

Aceste cifre confirmă consecvența noastră în a sprijini dezvoltarea durabilă și bunăstarea comunităților din întreaga țară.”, a declarat liberalul Adrian Veștea.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPreședintele Consiliului Județean Sălaj Dinu Iancu-Sălăjanu a primit vizita unei delegații din Germania
Articolul următorDeputatul Diana Morar: Legea debirocratizării a intrat oficial în vigoare