Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă, referindu-se la absolvenţii ciclului şcolar gimnazial care nu susţin examenul de Evaluare naţională, că „este un mare semnal de alarmă atunci când avem un procent de copii care, deşi finalizează clasa a opta”, nu dau acest examen.

Ea a făcut această afirmaţie în contextul în care datele publicate de Unitatea de Cercetare în Educaţie din cadrul Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie arată că peste 8% dintre elevi nu au absolvit clasa a VIII-a şi nu au fost înregistraţi la evaluare, iar dintre cei înregistraţi, aproximativ 4% au absentat la evaluare.

„Trebuie ca la finalul unu ciclu, fie că vorbim de gimnaziu, fie că vorbim de liceu, copiii să aibă suficientă încredere în ei cât să se înscrie şi să dea examenele de finalizare. Sigur că situaţia e un pic diferită la Evaluarea Naţională faţă de bacalaureat, pentru că la bacalaureat, în funcţie de profilul liceului, putem avea situaţii diferite, copii care îşi iau atestatul profesional şi preferă să intre în piaţa muncii, dar la Evaluarea Naţională, din punctul meu de vedere, este un mare semnal de alarmă atunci când avem un procent de copii care, deşi finalizează clasa a opta, deci nu au corigenţe, sau nu e vorba de repetenţie, nu dau examenele naţionale”, a afirmat ministrul Educaţiei luni, în timpul unei întâlniri pe care a avut-o cu directorii de şcoli din judeţul Prahova. 
 
Observaţiile ministrului au fost făcute în contextul în care datele publicate săptămâna trecută de Unitatea de Cercetare în Educaţie din cadrul Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie arată că peste 8% dintre elevi nu au absolvit clasa a VIII-a şi nu au fost înregistraţi la evaluare, iar dintre cei înregistraţi, aproximativ 4% au absentat la acest examen.
 
”Neparticiparea la EN VIII este un fenomen complex, influenţat de o serie de factori atât individuali, cât şi structurali. Nu există motive unice care să determine neparticiparea, ci o combinaţie de circumstanţe legate de un traseu educaţional marcat de dificultăţi, tipul de şcoală, mediul de rezidenţă sau apartenenţa etnică a elevului”, se arată în raportul realziat de instituţia aflată în subordinea ministerului de resort.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentKlaus Iohannis a reprezentat Europa în America de Sud și Africa
Articolul următorRaluca Turcan, mesaj de Ziua Culturii Naționale: Pe Mihai Eminescu “îl putem răsplăti astăzi, mâine şi în fiecare zi: prin a-i aprecia opera şi a o promova cu mândrie”