Nicolae Ciucă a anunțat deciziile luate la nivelul conducerii Coaliției privind plățile cash.

Nicolae Ciucă a anunțat pe Facebook modificările privind limitarea folosirii de cash:

“Am avut, astăzi, la nivelul conducerii Coaliției o analiză aplicată asupra măsurii privind plățile în numerar. În urma dialogului nostru, am convenit o serie de modificări necesare, care să contribuie la protejarea mediului de afaceri și a cetățenilor de bună credință. Astfel, toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.

Pe de altă parte, am convenit, împreună, că vom continua cu fermitate lupta cu evaziunea fiscală în România și vom promova, de comun acord, măsuri în acest sens.”

Preşedintele PNL, Ciucă, a afirmat în şedinţa PNL de săptămâna trecută că el nu susţine măsura privind limitarea folosirii cash-ului, dar că trebuie găsite şi măsuri care să combată evaziunea fiscală. “Trebuie să analizăm foarte bine măsura, pentru că nu trebuie ca oamenii să ajungă să creadă că sunt consideraţi toţi evazionişti, mai ales cei care abia agonisesc un bănuţ”, a mai spus liderul liberal.

”Eu nu susţin măsura cash, ca să fie clar.  Dar realitatea este ca trebuie să şi găsim măsuri care să combată evaziunea fiscală”, a spus preşedintele PNL, despre măsura inclusă în ultima Ordonanţă a Guvernului pentru reducerea deficitului. 

Liderul liberal a precizat că el personal nu crede că soluţia este această măsură cash. 

”Vom vedea ce se va întâmpla cu ea. Trebuie să analizăm foarte bine măsura, pentru că nu trebuie ca oamenii să ajungă să creadă că sunt consideraţi toţi evazionişti, mai ales cei care abia agonisesc un bănuţ”, a mai spus Ciucă. 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentSenatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș a votat un proiect legislativ privind gestionarea populației de urși bruni
Articolul următorMAE a emis o ATENȚIONARE DE CĂLĂTORIE pentru Franța. Au fost emise Coduri roşu şi portocaliu de inundații