Premierul Nicolae Ciucă, alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a participat, marți, la manifestările organizate la Focșani cu prilejul aniversării a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române.

„Dacă vrem să reușim ca națiune, trebuie să învățăm de la părinții fondatori ai națiunii române cum trebuie să ne comportăm ca un popor unit în jurul unor valori comune. Fără un obiectiv național comun mai important decât noi înșine, națiunea română nu poate progresa și nu poate atinge potențialul pe care îl merită. România trece printr-un moment istoric unic. Este un moment în care avem șansa de a consolida o națiune europeană în cadrul unei națiuni occidentale. Modul în care vom trece de actualul context ne va determina viitorul mulți ani de acum înainte.

După crize economice multiple, după anii de pandemie şi în plin război declanşat de Rusia împotriva lumii libere, ne aflăm într-un moment de răscruce. Întreaga lume se reaşează în funcţie de valori şi de interese. În astfel de context, avem nevoie de viziune, de curaj şi mai ales de determinare pentru a ne îndeplini obiectivele naţionale”, a spus Nicolae Ciucă.

„Unirea nu a fost un act întâmplător, o favoare a destinului, aceste fapte ale înaintaşilor trebuie reamintite şi învăţate de către toţi românii. Sunt pilde ale abordării politice ale înaintaşilor şi pietre de hotar ale întăririi şi modernizării României. Dacă vrem să reuşim ca naţiune, trebuie să învăţăm de la părinţii fondatori ai naţiunii române cum să ne comportăm ca un singur popor, unit în jurul unor valori şi a unor obiective comune. Tot ce a făurit bun România modernă a făurit atunci când poporul şi elitele politice, economice şi culturale au acţionat împreună pentru îndeplinirea unui obiectiv major naţional”, a mai spus premierul.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentKlaus Iohannis: „România a dovedit mereu că e un stat puternic, mai ales atunci când clasa politică, instituțiile publice și cetățenii au acționat împreună”
Articolul următorReacția lui Alin Nica la acuzațiile ANI: ”În principal este vorba despre nişte HCL pe care le-am iniţiat cu privire la construirea unei noi biserici”