Așteptarea a atins punctul culminant, iar mâine, în București, va începe oficial Congresul PPE, evenimentul cel mai așteptat de către Partidul Național Liberal și de către întreaga scenă politică europeană. Peste 1500 de delegați din 44 de țări și 13 șefi de state și guverne se vor reuni în capitala României pentru a discuta și a decide asupra viitorului Uniunii Europene.

Congresul PPE de la București este nu doar o mare întâlnire politică, ci și o șansă unică pentru România de a-și consolida relațiile cu liderii importanți ai Europei. Într-un moment în care solidaritatea europeană este pusă la încercare de multiple provocări, această adunare impresionantă de personalități politice reprezintă un semnal puternic al unității și coeziunii în Europa.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj clar și ferm cu privire la importanța alegerilor europarlamentare din acest an: “Siguranța Europei este pe buletinul de vot.” Aceste cuvinte subliniază responsabilitatea fiecărui cetățean european de a-și exprima votul în favoarea unui viitor solid și sigur pentru continentul nostru.

PNL organizează Congresul PPE din București, evenimentul politic al anului. Vin 11 șefi de stat și de guvern, dar și liderii UE, Ursula von Der Leyen și Roberta Metsola

Una dintre temele centrale care va fi dezbătută la Congresul PPE de la București este combaterea amenințărilor reprezentate de populism și extremism, anunță Nicolae Ciucă în mesajul video postat pe pagina sa de socializare. 

„Mâine, România devine inima Europei.
Începe oficial, la București, Congresul Partidului Popular European, găzduit de PNL. Peste 1500 de delegați din 44 de țări. 13 șefi de state și guverne.
O dovadă a unității și a solidarității europene. Pentru că, la alegerile europarlamentare din acest an, siguranța Europei este pe buletinul de vot.
Mâine, la București se va auzi foarte clar: cu Europa suntem mai puternici!”, a scris liderul PNL pe pagina sa de Facebook.
 
 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPNL organizează Congresul PPE din București, evenimentul politic al anului. Vin 11 șefi de stat și de guvern, dar și liderii UE Ursula von Der Leyen și Roberta Metsola
Articolul următorEste OFICIAL. Deputații au votat devansarea alegerilor prezidențiale