Nicoleta Pauliuc, preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale, îl critică pe ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru intenţia acestuia de a modifica prin ordonanţă Planul naţional pentru prevenirea şi combaterea cancerului. În opinia senatoarei PNL, scopul astfel urmărit nu este acela de a rezolva problemele, ci de a amâna sine die alocarea fondurilor necesare şi pornirea programelor cuprinse în Planul anti-cancer.

„Ordonanţa prin care se doreşte modificarea PNCC este o derobare de responsabilitate. Pentru că domnul Rafila nu vrea să-şi îndeplinească obligaţiile care îi revin din postura de ministru de a respecta legea, încearcă să-l tragă pe sfoară pe Premierul Ciolacu sub semnătura căruia vrea să se ascundă. Din acel moment, responsabilitatea se va fi mutat la Prim-ministru. Problema nu se reduce doar la această jumătate de an pierdută, ci la faptul că este adusă clepsidra în poziţia iniţială şi o luăm de la capăt. Numai că bolnavii de cancer nu sunt naivi. Ei înţeleg foarte bine că, de fapt, ministrul Sănătăţii, vorba lui Farfuridi, primeşte să se revizuiască… dar să nu se schimbe nimica”, se arată într-un mesaj al Nicoletei Pauliuc.

Şefa femeilor din PNL îl acuză pe ministrul Sănătăţii că refuză aplicarea legii şi nu recunoaşte separaţia Puterilor în stat prevăzută de Constituţia României. Aceasta susţine că legea nr. 293/2023 prevede, în mod expres, faptul că Guvernul aprobă prin hotărâre, normele de aplicare a legii şi de implementare a Planului național de prevenire şi combatere a cancerului în România. Acest lucru nu s-a realizat înainte de 30 iunie 2023. Documentul prezentat de ministrul Alexandru Rafila în data de 30 iunie nu reprezintă o hotărâre de Guvern, ci un material de presă! El NU are valoare juridică. Reprezintă un set de deziderate.  Actualizarea Contractului Cadru de către CNAS transpune doar parțial unele măsuri obligatorii din Legea nr.293/2022.

În contextul anunţatului protest al asociaţiilor bolnavilor oncologici din România, programat pentru joi, 13 iulie, Nicoleta Pauliuc, ea însăşi supravieţuitoare a unui diagnostic de cancer, anunţă că este alături de cei care vor merge în stradă să-şi ceară dreptul la viaţă.

„Ieşirea în stradă a bolnavilor de cancer din România este un eveniment fără precedent şi de o gravitate ieşită din comun. Oameni a căror singură preocupare ar trebui să fie conservarea energiei pentru a lupta împotriva unei boli nemiloase sunt puşi în situaţia ca, pe o căldură de 40 de grade într-un Bucureşti sufocat, să protesteze împotriva unui ministru al Sănătăţii orb, surd şi nepăsător faţă de suferinţa lor şi faţă de lucrurile pe care aceştia le solicită. Din păcate, domnul doctor Alexandru Rafila se dovedeşte a fi cel mai lipsit de empatie ministru al Sănătăţii post-decembrist şi o asemenea contraperformanţă este greu de egalat. Ca supravieţuitoare a unui diagnostic de cancer care mi-a schimbat fundamental viaţa şi ca promotoare a mai multor proiecte de lege menite să-i ajute pe bolnavii oncologici, mi-aş fi dorit din toată inima să fiu alături de cei care protestează şi să-i asigur de sprijinul, susţinerea şi înţelegerea mea. Nu voi fi acolo pentru că nu îmi doresc ca acest protest să fie în vreun fel interpretat în cheie politică sau să fie denaturat în ideea că, iată, un reprezentant al liberalilor îl atacă pe ministrul PSD al Sănătăţii”, afirmă Pauliuc.

Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, anunţa recent că organizează un protest împotriva ministrului Sănătăţii pentru că „nu vreau ca domnul Rafila să inducă în eroare populația și în primul rând pacienții: ce om bun este el și că el a făcut și a dres. Gândiți-vă ce bătaie de joc a făcut față de pacienți. Nu are pic de compasiune”. Despre aşa-zisele norme anunţate de ministrul Sănătăţii, Irimia spunea că „sunt un document word, fără valoare juridică”.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPrim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, susține că Austria trebuie să plătească despăgubiri României pentru blocarea în Schengen
Articolul următorTănase Stamule predă lecții de economie PSD: Avem o greşeală, domnul Câciu a făcut un buget total nerealist, au spus că îşi asumă politic