Premierul Florin Cîţu afirmă că România nu s-a angajat, prin PNRR, să introducă o nouă taxă auto. Acesta afirmă că descurajarea comercializării de maşni vechi şi reducerea poluării se pot face prin alte măsuri.
“Acolo (în PNRR, n.r.) nu scrie taxă. Scrie o măsură de descurajare a înscrierii autovehiculelor care poluează. Vom vedea cu ce vine Ministerul Mediului, Ministerul Finanţelor, ce soluţii vor avea. Am fost foarte clar în discuţia cu Comisia Europeană, am spus că nu sunt adeptul taxelor, chiar dacă sunt taxe de mediu. Am putea prin măsuri pozitive. O variantă e să crească economia şi toţi românii să-şi permită maşini noi, o altă variantă este un sistem de tip rabla. Sunt măsuri dacă stăm şi ne gândim, nu trebuie să mergem imediat la taxe. În teoria economică e foarte greu să găseşti un exemplu de taxe care să fi contribuit la reducerea poluării. Nu taxele fac aşa ceva, trebuie să fie un întreg ecosistem”, a declarat Cîţu, într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă există şi varianta modificării sistemului de rovinietă, astfel încât cei care circulă mai mult să plătească mai mult, Cîţu a răspuns: “Există o discuţie despre aşa ceva la Ministerul Transporturilor.”
Sursa: Realitatea Din PNL