Filiala PNL Iași a făcut publică, luni, o serie de decizii importante în pregătirea pentru alegerile locale, confirmând validarea a 90 din cele 98 de candidaturi pentru diverse funcții politice la nivel local. Aceste candidaturi acoperă o gamă largă de poziții, inclusiv pentru Consiliul Județean, municipiile Iași și Pașcani, precum și orașele și comunele din județ. O altă decizie a importantă a liberalilor este aceea de a nu forma alianțe locale cu PSD în cadrul acestor alegeri.

Potrivit unui comunicat transmis luni de PNL Iaşi, printre candidaturile validate se numără şi cea a preşedintelui Consiliului Judeţean, Costel Alexe, pentru un nou mandat, precum şi cea a primarului municipiului reşedinţă, Mihai Chirica.

“Printre priorităţile PNL se numără susţinerea pentru marile proiecte regionale precum Autostrăzile A7 şi A8, Spitalul Regional de Urgenţă, Sala Polivalentă Regina ‘Maria Iaşi’, Institutul Regional de Boli Cardiovasculare, cât şi cele locale precum sediul nou pentru Opera Naţională Română din Iaşi, reabilitarea Filarmonicii de Stat ‘Moldova’ Iaşi, modernizarea infrastructurii judeţene, dezvoltarea reţelelor de apă şi canalizare, extinderea accesului la gaze, construcţia de noi facilităţi medicale şi investiţiile în educaţie. La nivelul municipiului Iaşi, fonduri în valoare de peste 66 milioane euro au fost investite în modernizarea transportului public prin achiziţia unui număr de 32 de tramvaie noi. Alte 66 milioane lei reprezintă fonduri atrase pentru achiziţia unui număr de 20 de autobuze electrice, şase staţii de încărcare rapidă şi 20 de staţii cu încărcare lentă. Totodată, au început lucrările la viitorul depou din Dacia, cu fonduri de 50 de milioane de euro iar Primăria Municipiului Iaşi va continua, prin fonduri PNRR, să achiziţioneze alte 18 tramvaie noi, în valoare de 34 milioane euro”, se menţionează în documentul de presă.

De asemenea, PNL Iaşi anunţă că la alegerile locale va merge pe liste separate de PSD şi că este pregătit să câştige toate rândurile de alegeri din 2024 în judeţ, începând cu cele locale şi europarlamentare din iunie şi mai apoi alegerile parlamentare şi prezidenţiale.

“BPJ al PNL Iaşi a luat decizia de a candida singur pe liste la alegerile locale, fără alianţe cu PSD Iaşi. Am demonstrat că, prin forţe proprii, administraţia liberală are toate resursele necesare să ducă mai departe planul de dezvoltare al judeţului Iaşi început în 2020”, se menţionează în comunicatul de presă.

George Copos, milionarul lui Geoană, este în spatele filajului lui Nicolae Ciucă la o întâlnire de taină – SURSE

Prin intermediul aceluiaşi comunicat de presă, preşedintele PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a subliniat angajamentul partidului faţă de progresele realizate în ultimii aproape patru ani.

“Suntem hotărâţi să câştigăm alegerile pentru Primăria şi Consiliul Judeţean Iaşi, precum şi în cel puţin 60 de UAT-uri judeţene, continuând proiectele de dezvoltare începute. Ducem mai departe, astfel, modernizarea şi dezvoltarea judeţului şi a municipiului Iaşi, traversând cea mai bună perioadă din istoria post decembristă a oraşului şi judeţului cu investiţii istorice şi cu valori fără precedent”, a afirmat Muraru.

Conform comunicatului, în ultimii aproape patru ani de guvernare liberală, administraţiile locale şi judeţene au investit semnificativ în modernizarea infrastructurii şi în îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cetăţenii din Iaşi.

Iohannis: Cu Suedia în NATO, vom spori descurajarea pe flancul estic şi vom continua sprijinul nostru puternic pentru Ucraina

Realizările includ investiţii de aproape 100 de milioane de euro în construirea unui nou terminal la Aeroportul Iaşi; 220 de milioane de euro pentru modernizarea şi reabilitarea drumurilor judeţene; extinderea reţelei de apă şi canalizare în 100 de localităţi, cu investiţii de 504 milioane de euro; 120 de milioane de euro pentru îmbunătăţirea accesului la gaze naturale; dotarea şcolilor cu mobilier şi echipamente moderne, în valoare de 20 de milioane de euro; finalizarea documentaţiei pentru construirea a două noi spitale în Miroslava şi Bucium, cu o valoare totală de aproximativ 500 de milioane de euro, potrivit Agerpres.

De asemenea, PNL Iaşi afirmă că s-au făcut progrese în dezvoltarea infrastructurii urbane, inclusiv construirea centurii uşoare a municipiului Iaşi şi iniţierea proiectelor pentru parcuri industriale, dar şi peste 163 milioane euro pentru modernizarea transportului public. 

Parlamentul Ungariei a aprobat oficial aderarea Suediei la NATO. Premierul suedez salută o “zi istorică”

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMarcel Boloș, despre reformele fiscale: Taxele și impozitele vor fi modificate din 2025
Articolul următorCiucă: PNRR ne oferă şansa de a realiza cel mai mare program de împădurire, cu o ţintă de 27.000 de hectare