Prefectul de Neamţ, George Lazăr, a semnat, luni, 3 august, ordinul de încetare a mandatului primarului municipiului Roman, Lucian Micu. Decizia a fost anunțată, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă. Ordinul poate fi atacat în instanţă în termen de 10 zile. Lucian Micu a fost declarat incompatibil prin decizie definitivă a Înaltei Curţi.

Primarul Lucian Micu a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru că, în urmă cu patru ani, pe când era viceprimar, a ocupat și o funcție de membru în Consiliul de Administrație (CA) de la Spitalul Roman.  În luna aprilie a acestui an, Lucian Micu a primit decizia finală că a fost incompatibil, după ce a pierdut procesul cu ANI la Înalta Curte de Casație și Justiție.  

Lucian Micu a postat pe pagina sa de socializare următorul mesaj: ”Am aflat din presă că romașcanul George Lazăr, în calitatea sa de prefect, a emis ordinul de încetare a mandatului meu de primar al municipiului Roman. Aștept și hârtia oficială, așa cum este firesc. Decizia sa nu schimbă cu nimic planurile mele. Voi candida, pentru că am muncit în acești trei ani pentru Roman și vreau să continui să-mi duc proiectele la bun final. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în acest prim mandat și sunt sigur că voi ști să-i țin aproape pe cei care merită și în următorul”.

 

 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentGuvernul alocă bani pentru 44 localități din județul Bacău pentru elaborarea sau actualizarea Regulamentelor Locale de Urbanism (RLU)
Articolul următorMinistrul Sănătății e optimist: O să avem un platou, urmat de o scădere