Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că investițiile cu bani de la buget au ajuns la un nivel record, deși chiar el recunoaște că nu au atins nivelul programat, însă afirmă că, ținând cont că universitatea Harvard a numit România a 19-a cea mai complexă și sofisticată economie a lumii, țara noastră are potențialul de a ajunge în top 10 până anul 2023.

„Avem vești foarte bune legate de ceea ce înseamnă programul de investiții, așa cum ne-am asumat prin obiectivele de guvernare. Astfel, la sfârșitul anului 2022 cifra totală a investițiilor se ridică la 73 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă un record pentru investițiile din țara noastră din banii de la buget. Sigur, am avut 88 de miliarde alocate prin buget. Trebuie să recunoaștem că nu am reușit să atingem obiectivul de 100%, dar, ținând cont de condițiile în care s-a derulat activitatea economică și bulversarea pe care a creat-o creșterea prețuilor la materiale și, desigur, măsurile pe care le-am luat la nivelul Guvernului pentru a reuși să acoperim, să compensăm această creștere la materiale, ne-a ajutat ca în a doua parte a anului să reușim să gestionăm cum trebuie domeniul investițiilor și, iată, să putem să avem această cifră. Cifră care, practic, vine și confirmă încă un trend cât se poate de pozitiv pentru economia noastră, dincolo de creșterea economică. Și anume faptul că cea mai mare parte a bugetului nu se realizează pe consum, așa cum eram obișnuiți, ci iată că investițiile încep să aibă o contribuție majoră la bugetul de stat. Practic, este și rodul activității dialogului pe care l-am avut cu mediul de afaceri din țara noastră și o dovadă de încredere că măsurile, așa cum au fost discutate, au asigurat predictibilitate și oportunități pentru a putea să investească într-o serie de domenii de activitate care se înscriu într-o paletă și complexă și sofisticată”, a afirmat premierul.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentROMÂNIA SUVERANĂ | Cât să mai acceptăm la vârful politicii lideri fără demnitate?
Articolul următorMinistrul Bode: ”Voi merge înainte, în instanță, pentru că este singura cale corectă și legitimă pentru a tranșa acest caz”