Premierul Nicolae Ciucă afirmă că primul lucru pe care îl observă când lucrează cu tinerii este motivația puternică de a veni cu soluții simple și inovatoare la probleme. El le cere tinerilor să-și atingă aspirațiile în țară.
„Dragi tineri, voi sunteți prezentul, viitorul și speranța țării noastre. De Ziua Națională a Tineretului, vreau, în primul rând, să vă felicit pentru civism și solidaritate și să vă mulțumesc tuturor pentru idei, inițiative și implicare. An European al Tineretului, 2022 ne oferă ocazia de a mobiliza energiile noastre la nivelul întregii Uniuni, care ne dă șansa de a studia, munci și călători în deplină libertate. Primul lucru pe care îl observ când lucrez cu tinerii este motivația puternică de a veni cu soluții simple și inovatoare la problemele cu care ne confruntăm cu toții, fie în societate sau administrație, fie la locul de muncă sau în diverse situații de viață”, transmite Nicolae Ciucă de Ziua Națională a Tineretului.
El îi îndeamnă pe tineri să folosească perseverența, curajul și creativitatea pentru ași atinge aspirațiile în țară.
„Sunteți o sursă reală de inspirație, optimism și principala resursă a țării noastre și a societății din care facem cu toții parte. Vă încurajez să vă proiectați un viitor în România și să vă folosiți curajul, perseverența și creativitatea pentru a vă atinge aspirațiile aici, în țară”, încheie Ciucă.
Sursa: Realitatea Din PNL