Aeroportul Internațional Iași va avea, în premieră, trei aviobridge-uri, care vor facilita îmbarcarea și debarcarea pasagerilor direct din terminal în aeronavă.

„Lucrurile se mișcă atât de repede că între timp am ajuns la un stadiu de execuție de 62%”, a declarat Costel Alexe, Președintele CJ Iași.

Viitorul terminal va avea o suprafață desfășurată de 31.250 metri pătrați și trei niveluri – subsol, parter si etaj. Vor exista șase filtre de control acces, 20 de birouri check-in, opt kiosk-uri pentru self check-in, șapte porți de îmbarcare, trei fiind prevăzute cu aviobridge-uri, un VIP Lounge și un Business Lounge. De asemenea, noul terminal va dispune de cel mai performant sistem de procesare a bagajelor, cu redundanță de minimum 50%. În plus, pe mai bine de 2000 de metri pătrați vor fi amenajate și spații comerciale.

Pe lângă noul terminal, proiectul de extindere și modernizare a Aeroportului implică realizarea unei parcări cu 600 de locuri, noi căi de acces în fața terminalelor și un parc fotovoltaic.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentDeputatul PNL de Arad Sergiu Bîlcea: Este timpul ca efortul comunității să fie sprijinit de Guvern pentru un proiect de anvergură mai mare!
Articolul următorCJ Suceava: Încă 22 de primării au primit, de la ministrul dezvoltării, Adrian Veștea, aprobare pentru aducțiunea de gaz metan