Preşedintele PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc, a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, remis AGERPRES, că judeţul Neamţ va primi peste 711 milioane lei de la Guvern pentru proiectele Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Cozmanciuc a precizat că Guvernul condus de premierul Florin Cîţu a alocat sumele necesare pentru continuarea mai multor proiecte de investiţii care au fost demarate deja prin PNDL, între care modernizarea drumurilor judeţene, unităţilor de învăţământ sau medicale.

“Aşa cum am spus, modernizarea şi dezvoltarea judeţului Neamţ a fost şi este o prioritate a Partidului Naţional Liberal. Le mulţumesc colegilor din Guvern pentru că au înţeles să acţioneze şi să aloce resursele necesare pentru îmbunătăţirea vieţii nemţenilor”, a declarat deputatul Mugur Cozmanciuc.

Liderul PNL Neamţ a menţionat că, în cursul zilei de miercuri, mai mulţi primari din judeţ vor semna contractele adiţionale, în prezenţa prefectului George Lazăr, pentru a primi sumele necesare proiectelor. 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPreședintele Iohannis se întâlnește astăzi cu liderii coaliției de guvernare la Vila Lac
Articolul următorPremierul Cîțu: Școlile se vor redeschide din 8 februarie dacă se menține trendul descendent al cazurilor de COVID