Agenția pentru Protecția Mediului Neamț a eliberat Acordul de Mediu pentru construcția tronsonului Tg. Neamț (Moțca) – Leghin, care traversează județul Neamț, parte integrantă din Autostrada A8 Iași – Tg. Mureș. Solicitatea a fost înaintată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (C.N.A.I.R.).

Acesta este un pas extrem de important pentru construcția autostrăzii care va lega Moldova de vestul țării și care trece prin județul Neamț, cu beneficii incontestabilenu doar pentru nemțeni.

Eliberarea Acordului de Mediu este o dovadă că proiectul Autostrăzii A8, inițiat de fostul ministru al Transporturilor, liberalul Lucian Bode, și susținut de premierul Nicolae Ciucă, este serios, sustenabil și își urmează cursul implementării.

De altfel, construcția de autostrăzi și modernizarea infrastructurii rutiere sunt obiective clare, asumate de PNL și de Guvernul Ciucă. În special pentru Moldova, regiunea cea mai defavorizată la capitolul infrastructură rutieră, deciziile fostului ministru Lucian Bode s-au dovedit benefice.

La Autostrada A7 Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani se lucrează pe mai multe loturi, iar în curând vom afla și câștigătorii licitației pentru cele trei tronsoane dintre Bacău și Pașcani, porțiune care traversează județul Neamț prin localitățile: Secuieni, Moldoveni, Trifeşti, Horia, Cordun, Săbăoani, Gherăeşti, tangențial cu municipiul Roman şi zona Roman metropolitan.

Finanțarea acestor obiective este asigurată prin Planul Național de Reziliență și Redresare, ceea ce demonstrează capacitatea Guvernului Ciucă de absorbție a fondurilor europene.

Construcția Autostrăzii A7 va începe în prima decadă a anului 2023 şi va facilita, în primul rând, dezvoltarea economică a județului Neamț şi, cu precădere, a zonei Roman Metropolitan, prin creşterea pieței forței de muncă şi a investițiilor încapacitățile de producţie şi logistică necesare. De asemenea, noua autostradă care va traversa Moldova, pune Neamțul în punctul de interconectare a axelor infrastructurii rutiere naționale, făcând legătura cu capitala, dar şi cu portul Constanța, nuclee importante pentru transportul mărfurilor.

Strategic vorbind, dezvoltarea infrastructurii rutiere în nord-estul regiunii potențează raporturile economice inter-regionale, ceea ce va genera creşteri semnificative din punct de vedere financiar pentru județul Neamț, un obiectiv prioritar pentru Partidul Național Liberal.

În calitate de preşedinte al PNL Neamț, îi mulțumesc domnului premier Nicolae Ciucă pentru interesul acordat zonei Moldovei, cât şi domnului ministru Lucian Bode, care a pus piatra de temelie a dezvoltării infrastructurii de transport rutier într-o regiune cu foarte mult potențial.

Voi urmări, împreună cu CNAIR, procesul şi evoluția lucrărilor de construcție, astfel încât, la nivel județean, toate demersurile administrative să fie făcute în vederea realizării cu celeritate a acestui obiectiv major pentru noi.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMinistrul Educaţiei: Practica învăţării în trei schimburi nu este una care să ducă la calitate
Articolul următorRareș Bogdan, avertisment în criza facturilor românilor: „Trebuie presiune pe furnizori. Băieți, nu sunteți într-un stat fără câini!”