Primul ministru Ludovic Orban, a anunțat, astăzi, la inaugurarea podului modernizat de peste Argeș, de la Adunații Copăceni, că un alt obiectiv de investiţii pe care îl are în vedere este cel privind modernizarea portului Giurgiu, proiect aflat în faza finală pentru semnarea contractului de finanţare din fonduri europene.

“Aşteptăm rezolvarea problemei de proprietate, împreună cu noul primar al municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, astfel încât, într-un termen cât mai scurt posibil, să putem semna contractul de finanţare din fonduri europene a acestui important obiectiv de investiţii”, a spus Orban. 

Totodată, acesta a afirmat că Giurgiu are nevoie de investiţii private, are nevoie de reindustrializare, dar și de o fructificare superioară a potențialului agricol, dar și a celui turistic. 

“Gândiţi-vă că avem delta Neajlovului, care este un obiectiv extrem de atractiv, care poate să genereze o dezvoltare economică bazată pe un turism verde”, a arătat Ludovic Orban.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentRaluca Turcan, după ce Olguța Vasilescu a anunțat târg de Crăciun: Ca și cum ai arunca românii în ghearele morții
Articolul următorMembrii unei grupări infracționale internaționale, prinși în România