PNL va trimite la discuţiile din coaliţia de guvernare delegaţia pe care şi-o doreşte, a afirmat, luni, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuţ Stroe, care a adăugat că este decizia fiecărui partid cine îi reprezintă interesele şi punctul de vedere în relaţia cu celălalt.

Întrebat dacă s-a discutat în şedinţa conducerii PNL despre afirmaţia pe care premierul Marcel Ciolacu a făcut-o în urma schimbului de replici cu Rareş Bogdan că ar prefera ca participarea la şedinţele coaliţiei să nu fie lărgită, Stroe a spus: “Nu am avut un asemenea subiect în şedinţa Biroului Politic de astăzi”.

“Acolo (în coaliţie – n.r.) nu se întâlneşte domnul Ciolacu cu domnul Rareş Bogdan, se întâlnesc cele două partide, Partidul National Liberal şi Partidul Social Democrat. Este decizia fiecărui partid care este delegaţia care reprezintă interesele şi punctul de vedere ale partidelor în relaţia cu celălalt, aşa că nu am discutat acest lucru, cum la fel nu o vom face nici de acum înainte. PNL trimite în zona negocierilor, în zona discuţiilor din coaliţie delegaţia pe care şi-o doreşte acolo”, a transmis Stroe.

El a completat că, pentru moment, PNL este obligat să asigure funcţionalitatea actualei guvernări.

“Pentru moment, suntem obligaţi să asigurăm funcţionalitatea acestei guvernări. Noi suntem ferm angajaţi în acest demers, vrem să o ducem la capăt în condiţii foarte bune. Alegerile din toamna anului viitor cu siguranţă ne vor da o altă fotografie politică. Putem vorbi despre perspective ale acestei guvernări după ce se vor fi epuizat aceste alegeri. În momentul de faţă, focusul nostru este pe asigurarea funcţionalităţii coaliţiei şi guvernării”, a explicat Ionuţ Stroe.

Întrebat dacă PNL va răspunde atacurilor PSD, el a afirmat că aspectele guvernării sunt mai importante decât disputele “cu anume caracter personal”, iar atunci când lucrurile par de nenegociat trebuie să existe o cale de mijloc.

“Mult mai important decât disputele cu un anume caracter personal, aş putea spune, sunt aspectele guvernării, aşa că pe români nu cred că îi interesează foarte mult dacă se potrivesc liderii coaliţiei sau parte din ei, nu-i interesează discuţiile în contradictoriu, ci mai degrabă dacă vom creşte pensiile şi cu cât la anul, dacă avem bani suficienţi să asigurăm acel angajament luat în faţa profesorilor pentru salarii, dacă vom ţine măsurile fiscale sau nivelul taxării la acelaşi nivel, lucru asumat cât se poate de clar şi limpede, acestea sunt chestiunile care interesează mai degrabă cetăţenii decât micile dispute care pe undeva, să ştiţi, sunt oarecum de neevitat. Coaliţia este bazată pe negociere. Chiar şi atunci când lucrurile par de nenegociat trebuie să existe o cale de mijloc”, a subliniat Stroe.

Potrivit acestuia, în apropierea ciclului electoral, “toate partidele încearcă să-şi potenţeze anumite mesaje sau să-şi ţină anumite priorităţi care ţin de o mai bună reprezentare a electoratului propriu în această relaţie”, dar se va ajunge la un numitor comun. 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentLiberalii au decis! Sebastian Burduja, șef PNL București, Lucian Bode, șef de campanie pentru europarlamentare
Articolul următorSurse: Nicolae Ciucă i-a propus lui Nicuşor Dan să candideze la Primăria Capitalei